Trăiesc printre miracole şi mă minunez de simplitatea fiecăruia în parte. Am început să înţeleg că un miracol nu cere neapărat recunoaştere, ci doar o inimă deschisă, prin care să-l poţi primi în viaţa ta. El nu poate exista dacă ochiul firii nu e deschis şi nici nu-şi poate atinge menirea dacă sufletul nu e pregătit să se umple de el.
Un miracol poate exista ca fiind o întâmplare, poate purta camuflaj de normalitate, poate supravieţui celei mai neînduplecate minţi supusă negării şi se poate dărui în cele mai mărunte forme, nebănuite. Miracolul naşte alte miracole, renaşte vieţi şi suflete, minţi şi forme, se dăruieşte într-o minimă condiţionare: să-l primeşti şi te bucuri de el. E pretutindeni. Te înconjoară, îţi dă siguranţă şi te luminează pe dinăuntru atunci cand îl îmbrăţişezi. El există pentru tine.
Dar să nu uităm că, ceea ce ,,ni se cuvine azi”, mâine ar putea fi un miracol care, poate, nu mai vine. Să ne bucurăm din plin de tot ceea ce ne înconjoară. Să încercăm să fim noi înşine un miracol pentru noi şi pentru toţi cei din jurul nostru!
Sursa:
Anca F. și eu
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu