Plansul

luni, 7 noiembrie 2016 0 comentarii


~ Mai intai roaga-te pentru dobandirea lacrimilor, ca prin plans sa inmoi salbaticia ce se afla in sufletul tau; si, dupa ce vei fi marturisit astfel impotriva ta faradelegile tale inaintea Domnului, sa primesti iertare de la El. (Evagrie Ponticul)
~ Foloseste-te de lacrimi pentru a dobandi implinirea oricarei cereri. Caci foarte mult se bucura Stapanul, cand te rogi cu lacrimi. (Evagrie Ponticul)
~ Daca versi izvoare de lacrimi in rugaciunea ta, sa nu te inalti intru tine, ca si cum ai fi mai presus de multi. Caci rugaciunea ta a primit ajutor ca sa poti rascumpara cu draga inima pacatele tale si sa imblanzesti pe Stapanul prin lacrimi. Deci sa nu intorci spre patima inlaturarea patimilor, ca sa nu manii si mai mult pe Cel ce ti-a daruit harul. (Evagrie Ponticul)
~ Multi plangand pentru pacate uita de scopul lacrimilor; si asa, pierzandu-si mintea, au ratacit. (Evagrie Ponticul)
~ Cand socotesti ca nu ai trebuinta de lacrimi in rugaciunea ta pentru pacate, gandeste-te cat de mult te-ai departat de Dumnezeu, avand datoria sa fii pururea in El, si vei lacrima cu si mai multa caldura. Astfel, cunoscand masurile tale, vei plange cu usurinta, dosadindu-te dupa Isaia: ”Cum, necurat fiind si petrecand in mijlocul unui astfel de popor, adica intre potrivnici, indraznesti sa te infatisezi inaintea Domnului Savaot?”
~ Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)

  • Fragment din Filocalia

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca

0 comentarii

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca
 Galda, 19 Mai 1946
   Hristos a inviat!
   Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu,
   In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.
   In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.
   Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).
   Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.
   Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.
   Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).
   Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.
   V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…).
   Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.
   Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic al zidirea launtrica a neamului a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.
   Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca  Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit.
   Cu dragoste in suflet, Va sarut mainile,
   Valeriu Gafencu

Zece cuvinte memorabile – Parintele Seraphim Rose

duminică, 6 noiembrie 2016 0 comentarii


  1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”
„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de urmă. „Este mai târziu decât credeţi” – aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat ‘ „
  1. „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”
„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:
În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.
Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’
  1. „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”
„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.”
  1. „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”
„Părintele Serafim credea că fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice.”
  1. „Antihrist trebuie înţeles ca fenomen duhovnicesc”
„De ce vor dori toţi cei din lumea întreaga să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea să semene a creştinism, de vreme ce antihrist înseamnă cel ce este în loc de Hristos, sau seamănă cu Hristos.”
  1. „Evoluţionismul este filozofia lui antihrist”
„Evoluţia este unul din cele mai primejdioase concepte cu care se confruntă creştinul ortodox de astăzi, fiind poate adevărata cheie a asaltului asupra Bisericii, a însăşi filozofiei (căci există aşa ceva!) viitorului antihrist.”
  1. „Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă”
„Dintr-un cuvânt rostit în faţa seminariştilor şi fraţilor de la Jordanville: „Văd aici viitori păstori, călugări, creştini ortodocşi râvnitori şi închinători. Cine sunteţi voi? Care este identitatea voastră? Voi ar trebui să fiţi cei care îsi dau seama ce este creştinismul ortodox şi ce înseamnă să fii creştin ortodox. Nimeni nu vă va sili să ajungeţi la această înţelegere – trebuie să o faceţi voi singuri. Este bine să ne gândim la aceasta din când în când. Sunteţi oare pregătiţi să faceţi ceea ce spune Sf. Petru, adică să daţi socoteală de credinţa voastră înaintea celor fără credinţă?” “
  1. „Astăzi în Rusia, mâine în America”
„Părintele Serafim avea mereu în vedere prorocia Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria), un părinte văzător cu duhul, care încă din anii `30 spunea: „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”.
Părintele Serafim Rose: „Nu vreau să vă sperii, însă este mai bine să conştientizăm faptul că ceea ce suferă ei acum, sau ceva asemănător, va veni probabil şi aici, şi cât de curând. Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim – nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.” 
  1. „Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple”
„În anul 1979, în timpul unei discuţii de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraţilor şi surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înţelepţilor chinezi precreştini care, prin observarea şi prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înţeles că simplitatea şi smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” şi auzise chemarea: De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor (Mt. 18,3).
„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Ţî”, le spunea Părintele Serafim fraţilor şi surorilor, „învăţa că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Şi avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari şi nu se îndoaie, mereu sunt culcaţi la pământ, iar ramurile lor se frâng şi cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.
Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Acelaşi lucru se poate vedea şi în viaţa omenească. Cel care crede în ceva în aşa fel încât ar fi în stare să-ţi taie capul dacă nu eşti de acord cu el, nu face decât să-şi arate slăbiciunea, fiind aşa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuşi crede”. 
  1. „O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate fată de atracţiile lumeşti”
„Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), daca au prins esenţialul.
Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citeasca Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de ortodoxie şi de patristică.”

Fragmente din „Viata si lucrarile Pr. Seraphim Rose” – Ieromonah Damaschin

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."


Feodor M. Dostoievski