„Ia spune, ce te apasa?”

„Spre dimineaţa unei nopţi de toamnă am avut un vis. Mă frământau unele probleme și căzusem în deznădejde. Din senin, un moșneguţ, îmbrăca...

marți, 29 noiembrie 2016





Motto: Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.(Romani 12, 2)


,,Pe vremea mea toți monahii erau sfinți. Și n-o spun așa, la întâmplare. I-am văzut(cu ochii mei). Acum lucrurile stau altfel.”

,,Și rasa. Nu una de lux, dar decentă. Așa. Însă și cea zdrențuită are har. Cu toate astea, dacă nu ai harul înăuntrul tău, restul nu folosește la nimic. Nici rasa veche, nici florile.”

,,Întreaga plinătate a dumnezeirii sălășluiește în Biserică.(...) Nimeni nu poate înțelege deplin Biserica.”

,,Să nu crezi că tămâia e ceva lipsit de importanță: este o aromă cuminte care îmblânzește. ,,Întru miros de bună mireasmă duhovnicească.””

,,Monahii care locuiesc singuri se pierd.”

,,Credința este cunoaștere mai presus de demonstrație. Iar cunoașterea este de nedemonstrat, așadar e relație mai presus de fire. Unire mai presus de înțelegere.”

,,Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit.”

imagine preluată de pe Pinterest



,,Concentrate” din cartea ,,O să vă spun...”, Sfântul Porfirie  Kavsokalyvitul, Editura Sophia/Metafraze
sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Un mod de a mărturisi credința în ziua de azi

Posted in by adorcrysti | Edit



” Trebuie să fim super-conservatori în păstrarea credinței ortodoxe și super-moderni în răspândirea ei.” Sf. Nicolae Velimirovici



Modern missioner: father Gabriel Vuckovic



Se poate așa ceva? Se poate. :)

Starețului mănăstirii Lepavina, arhimandritul Gabriel Vuckovic, (Biserica ortodoxă sârbă), împlinește cu prisosință sfatul Sf. Nicolae Velimirovici (pe care l-am găsit pe siteul mănăstirii despre care am amintit).

În 1961, pe când avea 16 ani, a întrat în mănăstire, la 20 de ani a depus voturile monahale, a trăit în câteva mănăstiri din Serbia, și timp de 13 ani a stat în Muntele Athos.

Astăzi are o mulțime de fii duhovnicești răspândiți pe întreg pământul. Prin metodele moderne de comunicare, poartă discuții cu tineri din întreaga lume, și aceste conversații au fost publicate în prima și a doua sa carte cu titlul ”Conversații duhovnicești”. Le oferă sfaturi, dar nu le impune nimic, căci fiecare om e liber să-ți urmeze conștiința. Tinerii apelează la ajutorul său pentru aceleași probleme specifice vârstei (sau care se află în situații asemănătoare.)

” I found the guide in words of spiritual fathers of our church, who advised monks to leave their hermitages and caves, to come out, to help and to guide people - those who are weak in faith not to give up, and those who are strong to be even stronger,” explains Archimandrite Gabriel his transformation from Athonite monk, who used to practice the silence, into well known cyber clergy. – Some have accepted me with approval and good wishes, some with astonishment, but some with ridicule. Serious people mostly showed surprise, and those who ridiculed, I think, were little envious.






Abbot of the monastery Lepavina has 12,500 friends on the “Facebook”


Vă las să citiți în voie mai multe, aici: The most famous monk on the FacebookPe mine m-a dus cu gândul la Sf. Simoen cel nebun pentru Hristos (desigur, păstrând proporțiile) care după ce s-a nevoit în pustie 40 de ani s-a dus în cetatea Emesei unde pe mulți i-a adus la credință...

Cred că o să recitesc Nebunul. :)

Dumnezeu îşi ascunde faţa Sa în nori pentru a nu-l lipsi pe om de posibilitatea liberei alegeri între a crede şi a nu crede, şi pentru a permite omului să rezolve problema existenţială în mod liber

Posted in by adorcrysti | Edit


”Dumnezeu îşi ascunde faţa Sa în nori pentru a nu-l lipsi pe om de posibilitatea liberei alegeri între a crede şi a nu crede, şi pentru a permite omului să rezolve problema existenţială în mod liber, spuse preotul. Dacă nu ar exista liberul arbitru, atunci nici credinţa, ca alegere liberă a sufletului, nu ar putea să existe, iar locul ei ar fi ocupat, evident, de etică. Dumnezeu nu ne-a făcut doar martori ai existenţei Sale. A vrut să fie Cel care sensibilizează din interior sufletul omenesc. Doreşte să Îl căutăm cu voinţă liberă, să tindem către El, să tânjim după El. Vrea să fie dragostea inimii noastre şi nu rezultatul analizei noastre cu ajutorul logicii. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a avea o legătură personală cu El. Acesta este lucrul cel mai de preţ care poate să existe între Creator şi cel creat. Relaţia dintre Dumnezeu şi om poate fi asemănată cu legătura dintre meşteşugar şi lucrul creat de mâinile lui. Dar omul nu este un lucru, el este reflexia lui Dumnezeu în lume. Dacă omul nu ar fi avut voinţă liberă, atunci el nu ar mai fi fost chipul Lui Dumnezeu. Fără libertate nu ar mai fi justificată existenţa binelui, ar exista numai necesitatea. Fără libertate personală nu există iubire, iar fără iubire duhovnicească nu ar putea să existe îndumnezeirea, ca unire a omului cu Dumnezeu. Sunteţi de acord, cred, că nici cel mai nefericit om nu ar vrea să îşi schimbe locul său cu un animal „fericit”.”


  • (Arhimandrit Rafail Karélin, Vizita,Un dialog între un om de ştiinţă ateu şi un preot)

Cine a învățat să iubească se întristează pentru oamenii care nu se mântuiesc

Posted in by adorcrysti | Edit

Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă și-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el.



Omul bun gândește: „Tot cel ce rătăcește de la adevăr piere” și, de aceea, îi este milă de el. Dar cine n-a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru  vrăjmași. Cine a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viața pentru oamenii care nu se mântuiesc și varsă multe lacrimi pentru popor, și harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmași.

Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă și-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el și, dacă nu se pocăiește, va merge după moarte acolo unde sălășuiesc duhurile rele. Să izbăvească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!

Înțelegeți! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotrivesc Lui. Inima mea suferă pentru ei și lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi și raiul și chinurile sunt limpezi: le cunoaștem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o și Domnul: „Împărăția lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” (Lc. 17, 22)!

Așa că încă de aici începe viața veșnică; și chinurile veșnice încep și ele încă de aici. Pentru mândrie se pierde harul și, împreună cu el și iubirea de Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune; și atunci sufletul e chinuit de gândurile cele rele și nu înțelege că trebuie să se smerească și trebuie să iubească pe vrăjmași, fiindcă altfel nu poate să placă lui Dumnezeu.
Tu zici: „Vrăjmașii prigonesc Sfânta noastră Biserică. Cum îi voi iubi oare?”.

Dar la aceasta eu îți voi spune: „sufletul tău sărman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu cât dor așteaptă ca toți oamenii să se pocăiască și să se mântuiască. Domnul e iubire și El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învață sufletul să iubească pe vrăjmași și să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască. Aceasta și este iubirea. Dar dacă îi judecăm după fapte, merită să fie pedepsiți”.
Salvă Domnului că ne iubește atât de mult, ne iartă păcatele și prin Duhul Sfânt ne descoperă tainele Lui!

  • (Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis Sibiu, 2001)

Dumnezeu

Posted in by adorcrysti | Edit


Văd o Lumină, cred în ea,
O aștept să mă atingă,
Sper că mă va salva.
Aud un Cântec, îngân și eu,
Pun tărie în cuvinte și le transform în
Păsări, ca un zmeu.
Cred în El, vorbesc și mă ascultă,
Sper, nu mă lasă să aștept,
Și nici să hoinăresc.

Duhurile comunică între ele

Posted in by adorcrysti | Edit

Când am o inimă bună şi comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur şi pot să văd inima celuilalt. Înţeleg ca X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-insul, are gânduri, păcate. Văd chiar şi copilăria lui, naşterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele.  Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primeşte omul curat. (…)

Când cineva are rugăciune şi trăieşte o viaţă duhovnicească, îndată ce se apropie de el vicleanul demon sau ceva rău, îl simte imedi­at, îl vede, îl percepe. Dimpotrivă, cel ce trăieşte în păcat nu înţelege nimic. Viaţa lui este împrăştiată peste tot, toate din el sunt destrămate de puterile cele viclene, în timp ce el crede că toate îi merg bine. Nu are discernământ.

Sfântul Isihie îşi continuă ideea şi ne descoperă faptul că este cu putinţă ca cineva sa-l înţeleagă pe cel bun, pe omul duhovnicesc, şi să se bucure de tovărăşia lui. Duhurile comunică între ele. Astfel, omul duhovnicesc îl inţelege pe cel duhovnicesc, iar cel păcătos îi vede ca păcătoşi pe toţi ceilalţi.


  • (Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 178)

Sfantul Nectarie la volan

Posted in by adorcrysti | Edit
Stiu ca sfintii stiu de toate si ajuta in orice ii este omului de folos. Stiu fizica, informatica, matematica, limbi straine, sunt minunati medici chirurgi, ingineri, arhitecti, pictori, experti in potriviri minunate de intamplari din viata omului. Dar eu imi doream sa gasesc un sfant care stie conduce. Bine, orice sfant te poate ajuta sa inveti sa conduci, dar eu imi doream sa citesc, sa aflu ca exista un sfant care conduce masina. Cand am gasit istorioara aceasta am stiut ca l-am gasit. Da, este vorba de Sfantul Nectarie. Am preluat-o si o redau mai jos.
 (N-am luat examenul auto, dar stiu ca Sfantul Nectarie si Maica Domnului m-au ajutat si au fost cu mine in ziua aceea. Dumnezeu si ingerul pazitor sunt cu mine de fiecare data cand ma urc la volan. Asta stiu sigur.)

 Întâlnire cu un taximetrist
O nouă minune a Sfântului Nectarie
Sursa: http://www.pemptousia.ro/2014/01/intalnire-cu-un-taximetrist/?st=sfantul%20nectarie


Îmi zice cineva cu câteva zile în urmă: Părinte, n-ai mai scris nimic de mult… Îi răspund că obişnuiesc să murdăresc cu cerneală suprafaţa albă a hârtiei numai atunci când se petrece ceva care-mi aţâţă interesul sau îmi provoacă sensibilitatea. Şi, într-adevăr, asta nu s-a mai întâmplat demult…

Dar întotdeauna, ceea la ce nu te aştepţi vine şi-ţi tulbură puţintel liniştea, ba poate chiar şi conştiinţa relaxată.

Gândurile, cugetările, nedumeririle şi strădaniile aduse de noul an, problemele prezentului, îndoielile faţă de cele viitoare, de fericirea personală şi de situaţia generală din lume îmi chinuie inima, mintea şi sufletul. O nelinişte generală. Şomajul e mare. S-a înmulţit fărădelegea, zice-se. S-a instaurat anarhia, iar libertatea ne-a fost limitată. Ne-am pierdut locul în lume. Toate se schimbă şi brusc simţi că nu mai există nici o nădejde, nu mai încape vorbă să te mântuieşti, ţi se spune că Dumnezeu a murit, că nu mai există viaţă.

Doamne, ce lume! Ajută-mă să mă mântui. Să nu mă târâi pe pământ. Reaprinde înăuntrul meu flacăra speranţei. Poţi să faci asta: ce este la Tine o minune? Iartă-mi îndrăzneala… dar te simt Tată. Vreau să mă simt în largul meu în preajma Ta. Acestea îmi erau gândurile, vi le-am împărtăşit. Mă chinuiau, nu vă ascund. Până când un taximetrist, om plătit cu ziua, mi-a dezlegat nedumerirea. Impresionant, nu-i aşa? Şi totuşi…

Părinte, mi-a zis, ia ascultă ce am să-ţi spun. Unui prieten bun, ca un frate, i-au găsit cancer. S-a temut tare, s-a necăjit toată familia. Pe el l-a luat groaza. Analize, rezultate, vizite la medici, rezonanţă, tomografii la cap… Ultima speranţă, i-au zis, în străinătate, la un centru medical specializat din Franţa…

Franţa, aşadar; într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă, înghesuit într-o staţie cu multă lume, aşteptând să iasă rezultatele, căuta taxi. După ce-aşteaptă destulă vreme, un taxi opreşte lângă el. Duceţi-mă la hotelul cutare, îi spune în franceză, dar înţelege că taximetristul era şi el grec.

– Ce faci aici, în Franţa? întreabă taximetristul.

– Eh, am venit pentru nişte analize.

– Păi, bine, dar nu mai sunt spitale în Grecia?

– E, sunt mai bune aici.

– Ştiu eu un spital în Eghina, du-te acolo.

În fine, cursa s-a încheiat, la fel şi întrevederea cu taximetristul.

În Grecia, câteva zile mai târziu, omul mă întreabă pe mine ce spital este în Eghina. Îi spun că Eghina e vestită doar pentru Sfântul Nectarie, nu există vreun spital de oncologie acolo. S-a dus, totuşi, la mănăstirea sfântului. Intrând în mănăstire, a văzut icoana Sfântului Nectarie. I s-au tăiat picioarele. Îl ştia, era taximetristul din Franţa!

Astfel mi-am primit răspunsul la întrebările pe care le-am descris la început. Un taximetrist mi-a dat răspuns la nedumerirea cu privire la lupta noastră; am înţeles că există Viaţă şi că această viaţă vreau să o trăiesc. Iar un alt taximetrist, Sfântul Nectarie, unui frate bolnav i-a dăruit sănătatea şi ieşirea dintr-o situaţie fără ieşire.

A consemnat: Părintele Ierótheos Androutsópoulos

„Nu te măsura pe tine în toate cele pe care le faci”

Posted in by adorcrysti | Edit

Nu sta să te judeci pe tine însuţi pentru ceva pe care l-ai făcut – bine, rău, virtute, păcat – sau să-l compari cu ceilalţi. De câte ori nu avem de-a face cu acest lucru! Să uităm cele din urmă şi să nu ne intereseze ce am făcut. Pentru că analizând, descoperim că am făcut ceva important sau ceva rău, ceva mare şi frumos şi mai reuşit decât celălalt sau ceva mai mic. Fie că judecăm lucrul în sine, fie în legătură cu aproapele, vom cădea în una dintre cele două capcane: fie în mândrie, dacă este ceva bun şi mai mare, fie în deznădăjduire, în mizerie, în degenerarea existenţei noastre, dacă nu este bun. Aceasta, deoarece atâta timp cât credem că suntem maturi, atâta timp cât credem că avem putere înăuntrul nostru, purtăm neputinţa lui Adam şi a Evei, egoul cel şubred pe care ni l-au lăsat moştenire strămoşii.

Aşadar, ca să rămâi netulburat de gânduri, nu sta niciodată să analizezi ce ai făcut. Aceasta este valabil pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Dar cum mă voi spovedi dacă nu judec? La spovedanie nu fac analiza faptelor mele, ci înfăţişarea păcatelor mele. Acesta e un lucru diferit, deoarece nu apreciez faptele mele, ci pur şi simplu le relatez. Nu stau să mă gândesc ce am făcut dimineaţa, ce am făcut şi ce n-am făcut, deoarece acest lucru creează în sufletul meu o atmosferă sufocantă. Dacă ne încredinţăm că am făcut ceva mai bun, înţelegeţi în ce măsură de egoism putem să cădem. Cuvântul nu te măsura pe tine în nici o faptă este adevărata înţelepciune. Cei mai mulţi, când cădeau, cădeau şi din acest motiv. Sau îl folosim ca să ne îndreptăţim patimile. De exemplu: am păcătuit o dată şi, după aceea, îmi zic că la ce îmi foloseşte pocăinţa? Ce mizerie! Cât de mult se zdrenţuieşte astfel fiinţa noastră!


  • Sursa: Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie vol. 3 – Avva Isihie, ed. Sf. Nectarie, Arad

Rugăciunea leagă sufletul de suflet

Posted in by adorcrysti | Edit

Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simțitor la suferință și durere. De nu e rugăciu­ne ori de-i puțină, n-ajungi la inima celui de lân­gă tine și nu i-o știi. Că numai rugăciunea te fa­ce în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viața sa cu rugăciune primea înștiințare de la ei.

Iubește-i încă și te roagă și pentru cei plecați de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-așteaptă răsplată. Așa, întotdeauna și mult s-a rugat Părintele Serghie, ca toți ceilalți mari băr­bați duhovnicești.

Cât privește pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dum­nezeu, lucrând prin El și pentru El, iar nu prin noi și pentru noi.

Pe scurt, Părintele Serghie spune că "rugăciu­nea e maică născătoare de multe odrasle ale iubirii".


  • (Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura Părintelui Serghie, Editura Sophia, pp. 99-100)

De unde își iau copiii modelul căsniciei lor viitoare?

Posted in by adorcrysti | Edit

Să vedem ce consecinţe are comportamentul nostru conjugal faţă de copii.

Prima şi esenţiala consecinţă este că nu oferim copiilor un model de căsnicie. Copilul, mai târziu, când va ajunge la vârsta de a-şi face o familie, o va face nu atât conform cunoştinţelor teoretice pe care le-a acumulat, cât conform experienţelor pe care le-a trăit şi care l-au marcat interior.

Pentru că, repet, în sufletul omului întâi se înmagazinează şi se ordonează sentimentele şi doar după aceea gândurile. Trebuie să observăm şi la noi asta. Am citit cărţi despre căsătorie, despre misiunea familiei, despre teologia cuplului, dar în clipele grele alte lucruri ne ies în faţă, şi încercăm să le corelăm cu cele citite.
Şi ce ies în faţă? Ies sentimentele, trăirile, situaţiile de-a gata, pe care le-am trăit, care devin automatisme de multe ori, pe care le transpunem din viaţa noastră de familie din vremea copilăriei.

Aşadar, aceasta este greşeala noastră cu consecinţe nefaste asupra copiilor noştri: faptul că ei nu primesc în mod viu, emoţional, un model bun de căsnicie. Asta nu e neapărat o catastrofă, deoarece sunt destule cazuri de oameni care nu au avut un model bun de căsnicie din partea părinţilor, dar s-au luptat şi au dobândit tocmai inversul a ceea ce văzuseră acasă. În problemele acestea nimic nu este bătut în cuie şi nici nu există rezolvări prestabilite.


  • (Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 235)

Oamenii nu pot suporta liniştea, nu pot sta singuri pentru că se simt goi şi le este frică

Posted in by adorcrysti | Edit
 ”În Ortodoxie am descoperit Biserica Apostolică primară, aşa cum a fost în timpul apostolilor care au vieţuit în primul secol creştin. Aceeaşi năzuinţă şi acelaşi obiectiv din acele timpuri încă dăinuie în Ortodoxie. Raportarea la principiile Bisericii Apostolice, ascultarea faţă de Părinţii Bisericii, dogmele şi lămuririle Sinoadelor Ecumenice, înnoirea prin pocăinţă, toate au rămas la fel în Ortodoxie. Deşi nu toţi din Biserică au atins aceste înţelesuri, asta nu înseamnă că Biserica nu este calea. Biserica este asemenea unui trup care şi‑a păstrat puritatea. În Biserica Romano‑Catolică – din care provin –, conştientizarea Bisericii Apostolice primare, a legăturii şi a tradiţiei lăsate de Părinţi şi dogmele au devenit confuze în Evul Mediu odată cu scolastica, în secolul XIII şi mai târziu. Toate au suferit schimbări, aşa încât Sfânta Tradiţie a căpătat influenţe filosofice care explică teoria teologică, apoi au fost folosiţi filosofii pentru a explica existenţa Bisericii. Biserica Ortodoxă este singura care a conservat Tradiţia. Sigur, pentru mine a fost un mare chin pentru că atunci când am trecut la Ortodoxie mulţi membri ai acestei Biserici nu ştiau despre ce vorbesc. Chiar dacă au crescut în Biserică, ei nu auziseră niciodată despre rânduiala Bisericii primare, ca s‑o poată înţelege. Mi se spunea: „Ce‑i cu tine aici? Tu nu eşti rus. Asta‑i Biserica noastră!” Iar eu le răspundeam: „Dacă asta‑i Biserica voastră, atunci vă părăsesc. Dar dacă ar fi Biserica lui Hristos, atunci şi eu şi voi suntem parte din ea. Dacă tu eşti creştin ortodox doar pentru simplul fapt că eşti rus şi ai fost botezat în primii ani de viaţă, asta nu te face mai ortodox decât sunt eu, chiar dacă nu am fost născut rus şi am fost botezat mai târziu decât tine. Botezul ne face ortodocşi, iar nu naţionalitatea.” Aşa că am devenit creştin ortodox şi a fost minunat, dar şi foarte greu în acelaşi timp. A fost minunat pentru că am găsit ceea ce am căutat toată viaţa mea şi a fost dificil pentru că a trebuit să îmbrăţişez Ortodoxia cu toate aspectele ei. Dacă vrei să bei apă ai nevoie de un recipient, lichidul trebuie să fie pus în ceva, altfel curge. Ruşii au cultura şi practica respectării credinţei, dar este greu să vezi apa fără să ţii cont de paharul ce o conţine. Unii oameni confundă paharul cu apa. Noi confundăm Ortodoxia cu practicile bisericii locale. De exemplu, în duminica de dinaintea Paştelui – Duminica Floriilor –, am fost într‑o parohie în care creşteau tot felul de copaci, chiar şi palmieri, dar cineva mi‑a spus: „Trebuie să foloseşti numai mâţişori de salcie de Florii, pentru noi asta înseamnă Floriile.” Eu am răspuns: „În timpurile lui Hristos nu se foloseau mâţişori. Se foloseau palmieri şi alte tipuri de ramuri. În locul în care ne aflăm avem şi palmieri şi celelalte ramuri folosite în acea vreme, dar voi insistaţi să folosim numai mâţişori de salcie, căci este singura plantă care creşte primăvara în Rusia. Asta înseamnă Ortodoxie? Asta este nebunie!” Aşa că am folosit palmieri şi ramuri de copaci, iar credincioşii s‑au înfuriat. Susţineau că le‑am denigrat credinţa şi am schimbat regulile Bisericii. Nu au priceput şi pentru mine a fost o mare greutate, fiind şi la începutul vieţii mele de ortodox. Am depăşit toate astea acum şi i‑am înţeles şi pe ei.” ”Eu cred că cea mai cumplită problemă a zilelor noastre este singurătatea. Nu e om care să nu se simtă singur; oamenii nu pot suporta liniştea, nu pot sta singuri pentru că se simt goi şi le este frică. Tinerii consumă droguri şi alcool ca să nu simtă durerea, ascultă muzică pentru a se distrage de la a gândi, folosesc obiecte vizuale şi filme video, sex, dar nu au legături fireşti. Au bani, au de toate şi în pofida a toate îşi fac rău de moarte. Toate acestea pentru că ei nu vor să fie singuri. Singurătatea este cea mai cumplită boală a societăţii noastre şi se întâmplă asta pentru că nu suntem în legătură cu Dumnezeu, cu fraţii noştri, cu noi înşine. Suntem înspăimântaţi că vom muri. Învăţătura Bisericii este destul de simplă: să urmezi calea lui Iisus Hristos. Ce a făcut El? De ce a venit El? Ce ar trebui să facem noi ca să dobândim viaţa veşnică? Hristos spune foarte clar: „Tot ce faceţi surorilor şi fraţilor voştri, Mie îmi faceţi. Când Mi‑a fost foame, nu Mi‑aţi dat de mâncare, când Mi‑a fost sete, nu Mi‑aţi dat să beau, când am fost în temniţă nu M‑ aţi vizitat, când am fost singur nu aţi venit să Mă vedeţi.” Şi I se va spune: „Când ai fost, Doamne, în temniţă, când Ţi‑a fost Ţie foame vreodată?” Şi Domnul va răspunde: „Atunci când fratelui vostru i‑a fost foame sau sete, s‑a aflat în temniţă sau singur, dezbrăcat sau fără casă, acela am fost Eu, de fapt, şi voi nu M‑ aţi ajutat.” Aceasta este porunca lui Hristos. Dacă vrem să‑I vedem faţa trebuie să ne iubim aproapele. El spune: „Cel care Mă vede pe Mine, vede pe Tatăl.” Putem extrapola şi să spunem că dacă‑L vezi pe Hristos în omul de lângă tine, ai văzut faţa Lui. Dacă Îl recunoşti pe Tatăl în Iisus Hristos, Îl vei recunoaşte pe Iisus Hristos în aproapele. Iată cum poţi vedea chipul lui Hristos! Dacă nu‑L poţi vedea pe El în aproapele, nu‑L vei vedea niciodată. De aceea şi suferim. De ce este Biserica atât de deconectată de societate? Pentru că nu i se aude mesajul. Dvs. trăiţi în Moscova şi aici majoritatea celor cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani nu sunt interesaţi de Biserică. Nici nu se gândesc să aibă preocupări de felul acesta.” ”Doar în Dumnezeu se poate restabili integritatea relaţiilor noastre. De la cădere omul caută mereu această refacere a relaţiilor sale. Fiecare dintre noi are acest sentiment, că ceva îi lipseşte. Nu ştii ce, dar eşti în căutare, eşti prins în tot felul de lucruri, te iei cu tot felul de mărunţişuri, te simţi plictisit şi cauţi altceva. Dar te plictiseşti şi cu asta şi tot aşa. Apoi întâlneşti pe cineva şi lumea devine minunată. Dar din clipa în care ai început să îi găseşti defecte, nu îl mai iubeşti. Se întâmplă toate astea pentru că ceea ce ne poate dărui Dumnezeu, nu ne poate oferi nimeni. Niciodată nu vom relaţiona cu ceilalţi în sensul adevărat al cuvântului, până nu Îl găsim pe Dumnezeu. Singura cale pentru a ne vindeca de egoism este de a învăţa să-i iubim pe ceilalţi. Nu vei înceta niciodată să fii egoist dacă eşti concentrat doar asupra vieţii tale. Sugerez tuturor celor care se străduiesc să înveţe pe ceilalţi, dar sunt în acelaşi timp foarte egoişti, să mă sune şi eu voi încerca să îi învăţ ce este dragostea: le voi arăta suferinţa fraţilor şi a surorilor şi vor învăţa să se ajute pe ei înşişi ajutându-i pe ceilalţi. Atunci când dai un sandwich unui om înfometat de pe stradă, TU primeşti binecuvântarea şi nu cel sărac. Pentru că atunci când dai ceva cuiva care are nevoie tu vei simţi o schimbare în tine. Atunci când mergi la spital, locul în care oamenii mor şi tu îţi oferi puţin ajutorul, îi speli, le curăţi măsuţa, îi ştergi la gură, îi ajuţi să mănânce, astfel încât ei să poată înghiţi, vei vedea o altă dimensiune a acelei persoane al cărei corp este măcinat de boală. Căci nu trupul pe care îl vedem este esenţa omului. Toate acestea îţi vor cutremura propria vanitate şi vei renunţa să te mai gândeşti la tine însuţi în modul în care ai făcut-o până la acea dată. Trebuie să pricepem că avem înţelegeri greşite despre noi înşine. Sufletul ne reprezintă cu adevărat, sufletul arată cine suntem. Scopul pentru care trăieşti, nu cum trăieşti este tot ce contează. E nevoie ca oamenii zilelor noastre să îşi rupă lanţurile iubirii de sine şi ale egoismului şi pot face asta sacrificându-se pe sine, dăruindu-se celorlalţi, slujind lor, deşi nu este uşor deloc. Vezi cât de josnic şi de mărunt eşti atunci când te gândeşti doar la tine însuţi. Când mergi pe stradă, cineva îţi poate arăta un om spunând ”iată un alcoolic!”, pe când tu poţi susţine: „uite un frate de-al nostru! Este singur şi trist, a băut, dar tot fratele nostru rămâne. Cum putem trece pe lângă el aşa?” Dacă ar fi să îţi vezi propriul frate sau propria soră beată pe trotuar, ce ai putea face într-o asemenea situaţie? Nu îl vei putea părăsi şi vei continua să îl iubeşti aşa cum este.” ”Să ne imaginăm că într-o bună zi doctorul îţi comunică un diagnostic dur, cum că ai avea cancer. Dai familiei vestea şi va reacţiona în felul următor: „oh, e o problemă, ne vei ruina viaţa, avem planuri diferite, nu vrem să avem de a face cu tine pentru că eşti bolnav, trebuie să ne vedem de viaţa noastră.” Deci când fratele tău are o problemă cu alcoolul sau cu deznădejdea, tu nu faci totul ca să îl înţelegi, te gândeşti doar cât este de jenant faptul că bea. Fratele tău este în suferinţă, chiar dacă el singur şi-a provocat-o. Dacă aş avea o arsură pe mână şi m-ar durea, tu ai simţi milă pentru mine, dar dacă eu aş avea un cuţit şi mi-aş cresta singur braţul, tu ai ţipa să mă opresc pentru că mi-aş face rău, nu? Numai că durerea este la fel. Fratele tău suferă, iar tu vezi doar ceea ce face el şi te jenezi. Eşti nervos, teînfurii pentru că el nu vrea să se schimbe şi îi chinuie pe toţi cei din jur. Încerci să faci ceva, dar nu se schimbă nimic şi nici nu observi că el este bolnav. Pierzi percepţia corectă a suferinţei fratelui şi felul în care vezi lucrurile, în fapt, creează întreaga problemă. Când i-ai spus fratelui tău ultima oară că îl iubeşti? Tu îl iubeşti, ai dragoste pentru el, dar cu toate acestea el suferă. E dificil, dar nu există nici un motiv să nu-l iubeşti. Dumnezeu aşteaptă, este acolo indiferent de ceea ce faci, faptele tale nu-I schimbă dragostea. Dumnezeu ne iubeşte oricum! Nimic din ceea ce facem nu stăvileşte dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Acesta este principalul nostru model şi trebuie să urmăm acest exemplu şi să învăţăm la rândul nostru să iubim la fel. Perseverezi în a iubi chiar făcând greşeli, înveţi să iubeşti nu prin ceea ce faci, ci în ciuda a ceea ce faci. Înveţi să iubeşti din propriile tale greşeli, chiar prin neiubirea ta. Este greu pentru că noi nu înţelegem ce este dragostea; credem că dragostea ni se cuvine doar nouă.”

 Fragmente preluate de aici: Schiarhimandritul Ioachim Parr: „Până şi Beatles a cântat despre asta: să‑l iubeşti neîncetat pe celălalt…(II)” și de aici Schiarhimandritul Ioachim Parr: „Până şi Beatles a cântat despre asta: să-l iubeşti neîncetat pe celălalt…” (I) *Schiarhimandritul Ioachim Parr este egumenul mânăstirii Sfânta Maria Egipteanca din New York. Mânăstirea a fost înfiinţată de părintele Ioachim în anul 1993 în Manhattan. În prezent, clădirea este anexată mânăstirii actuale. Din anul 2008 mânăstirea se află în nordul statului New York, în Treadwell.

Fără dragoste, nici cel mai bogat om nu va fi fericit pe acest pământ

Posted in by adorcrysti | Edit

”Dragostea nu se transmite genetic, de la înaintaşi, ca frumuseţea, culoarea ochilor, forţa fizică şi talentele. Ea nu poate fi moştenită ca averea unchiului bogat. Nu poate fi cumpărată cu bani - dimpotrivă, bogăţia este o mare piedică în calea ei, fiindcă adesea cel bogat nu e iubit cu sinceritate, ci îi sunt iubite bogăţia şi influenţa lui. Pentru bani, pentru bunuri materiale, nimeni nu va iubi pe nimeni. Dragostea se obţine doar prin efortul şi nevoinţa noastră personală. Ea poate fi, desigur, dată ca dar - însă, şi atunci, dacă nu vom aprecia acest dar, dacă nu-l vom păzi şi sprijini, el ne va fi luat nu după multă vreme.

Dragostea este singura valoare adevărată - toate celelalte vin pentru o vreme. „Iubirii îi sunt supuse toate vârstele”: într-adevăr, iubesc şi copiii, şi oamenii maturi, şi bătrânii, şi aceasta le dă tuturor fericirea adevărată. Şi credinţa, şi nădejdea sunt manifestări ale dragostei. ÎI credem pe Dumnezeu fiindcă ÎI iubim, îl credem pe omul iubit şi nădăjduim că şi el ne iubeşte la rândul său.

Fără dragoste, nici cel mai bogat om nu va fi fericit pe acest pământ. Chiar dacă, la un moment dat, se simte foarte confortabil, e mulţumit şi se gândeşte că o să trăiască şi fără dragoste, tot vine, mai devreme sau mai târziu, momentul când înţelege că e sărac şi nefericit, întrucât nu îl iubeşte nimeni. Banii, fabricile şi aşa mai departe nu le va lua cu el în veşnicie, pe când dragostea rămâne cu omul întotdeauna.

Scriitorul englez James Herriot, care a fost medic veterinar, descrie un fermier de condiţie materială modestă, care stătea în mica sa bucătărie, înconjurat de soţie şi de copii, într-o atmosferă plină de dragoste, şi spunea: „Ştiţi, acum sunt mai fericit decât orice rege!”. Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!”


  • (Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 69-70)

vineri, 25 noiembrie 2016

Puterea rugăciunii

Posted in by adorcrysti | Edit




Un material interesant provenit de la Alexandrina Krausz prin poșta electronică, reprodus aici.






Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin..[1]

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.

Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina

Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009

"Pravda Ru"

[1]

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

(N.T.)

[2]

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

Am deosebita rugăminte la dumneavoastră, să multiplicaţi prezenta şi să o oferiţi cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor.



nu există un loc mai bun

Posted in by adorcrysti | Edit


sub acest clopot de sticlă uriaș trăiesc și mor
îngrijorat că la un moment dat
totul se va prăbuși în preajma mea
cu mare și răsunătoare eficacitate
nu sunt în stare încă
să înțeleg motorașele începutului
și să încerc din răsputeri să-mi depășesc nemulțumirile
cîntînd la saxofon
e ca o partitură de jazz tot ceea ce vă relatez cu mare acribie acum
rescriu din memorie genealogia de după mamă
și consemnez selectiv date și teme
din trecutul familiei mele
totul pare o deznădejde de zile mari
doar sufletul
așezat pe un covor zburător are parte
de fericire deplină
el singur îmi contrazice frica și îngrijorarea
și îmi demonstrează cu argumente vizibile
că nu există altundeva un loc mai bun

  • poem selectat din volumul Casa teslarului, autor Ioan Pintea, editura Cartea Românească, București, 2009

Despre părinți, o perspectivă psihologică

Posted in by adorcrysti | Edit



  • "Parinti straluciti, profesori fascinanti" - de Augusto Cury*

Generatia actuala de parinti a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a încercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca învatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, însa parintii nu au înteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, în care copilul are nevoie sa inventeze, sa înfrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata.


Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


1. Blocarea inteligentei


Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii învata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Învata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei


Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata într-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decât în orice alta epoca, însa acestea nu produc persoane care gândesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a învata.


Pe de alta parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care îi transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri - sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri în viata reala. Astfel în timp ei nu mai gasesc placere în micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.



3. Informam si nu formam


Noi nu îi formam pe tineri, ci doar îi informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa îsi ceara iertare, sa îsi recunoasca limitele sau sa se puna în locul celorlalti.


Care este rezultatul?


O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decât oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescenti si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment în consumul de tutun, alcool si droguri.


CE ESTE DE FACUT?


Dr. Augusto Cury ne spune ca în ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale "parintilor buni" si cum trebuie transformate ele de catre "parintii inteligenti". Iata prima dintre ele:


Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.


Parintii buni au grija sa satisfaca, în masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii.


Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor.


Parintii care le fac în permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati în amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor ramân de neuitat.


Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.


Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, înstrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat într-o fabrica de stres. Parintii care nu-si învata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale îi transforma într-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru " a fi", caci lumea îl va pregati pentru " a avea".


Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati amfiteatrul gândurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si îndrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.


Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti îsi învata copiii cum sa gândeasca.


Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Când deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile în influentarea personalitatii tinerilor.


A-ti surprinde copilul înseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti începe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune:"Nu ma asteptam sa ma superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult". Apoi copilul trebuie lasat sa se gândeasca.


Parintii buni spun:"Gresesti"; parintii inteligenti spun:"Ce parere ai despre comportamentul tau?" "Gândeste înainte sa reactionezi" .


Parintii buni îsi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti îsi pregatesc copiii pentru esecuri .


Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul în studiu, în munca, în relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara înfrângeri. Multi nu stralucesc în munca lor pentru ca au renuntat în fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un "nu", pentru ca nu au avut îndrazneala de a înfrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala.


Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu înseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt în stare sa spuna copiilor lor: "Am gresit", "Scuza-ma", "Am nevoie de tine". Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor învata copiii cum sa abordeze aroganta.


Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.


A sta de vorba înseamna a vorbi despre lumea care ne înconjoara, a dialoga înseamna a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experiente, a împartasi ceea ce se afla ascuns în inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale.


Nu trebuie sa deveniti o jucarie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa în inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.



Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.


Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. Stiti care este termometrul care indica daca sunteti agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie în preajma voastra, ati trecut testul.


Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respinsa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat într-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred în soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca îti pierzi lumina.



PARINTII INTELIGENTI ÎSI STIMULEAZA COPIII SA-SI ÎNVINGA TEMERILE SI SA AIBA ATITUDINI BLÂNDE.




Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.


Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mâhnire, dar, daca semintele sunt bune, vor încolti.


Nimeni nu-si ia diploma în misiunea de a educa. Înainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Învatati sa spuneti "nu" fara teama. Daca ei nu aud "nu" de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda "nu" de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze în fata santajelor si presiunii copiilor. În caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar:: astazi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul saptamânii si a se trezi devreme pentru a învata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil.


Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexa decât cucerirea planetei.




CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI



1 A distruge speranta si visele


2 A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii


3. A exprima autoritatea cu agresivitate


4. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat


5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie


6. A nu te tine de cuvânt


7. A corecta în public




*Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului în care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atât de intensa: parintii îsi ascund sentimentele de copii, copiii îsi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza în autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informatii. În cartea sa, "Parinti straluciti, profesori fascinanti", tradusa si în româna, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului în care se face educatia contemporana.
joi, 24 noiembrie 2016

(Și)Ucenicul zidește duhovnicul

Posted in by adorcrysti | Edit






,,(Și)Ucenicul zidește duhovnicul” sunt vorbe întîlnite la Părintele Rafail Noica(Un ucenic bun face un duhovnic bun.).Dar și la Pr. Gabriel Bunge care ne povestea de un ucenic(trecut la cele veșnice) de care se socotește învrednicit să-l fi avut sub îndrumare duhovnicească. A descoperit la acesta puterea încredințării desăvîrșite că Dumnezeu lucrează prin duhovnicul său. Spunea că într-o zi a deschis ușa chiliei și a surprins momentul cînd ucenicul era aplecat și săruta pragul chiliei lui înainte ca acesta de să intre să-i să ceară sfatul. Pe moment, cu atentă și spontană discreție, a închis ușa încet-încet încît acesta să nu observe că l-a surprins în fapt. Mai tîrziu l-a întrebat de ce făcea aceasta. Ucenicul a răspuns cu inima curată, că săruta pragul duhovnicului de fiecare dată, pentru că a descoperit în scrierile vechi ale Sfinților Părinți cuvîntul că trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu că ți-a dăruit duhovnic, să-l prețuiești, să-l asculți și în cele din urmă să-l iubești într-atît încît și pragul chiliei sale să-l săruți. Probabil cuvîntul avea înțeles metaforic, dar Pr. R. în curăția sa, îl aplica în sensul cel mai propriu. Un asemenea gest de totală încredințare și de recunoaștere a autorității tatălui duhovnicesc, l-a făcut foarte responsabil și l-a marcat ca duhovnic pe Pr. Gabriel Bunge.






De vorbă cu doi duhovnici zilele trecute. Mă interesează aspectul receptării cuvîntului lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului și modalitatea prin care este asimilat și sedimentat în viața celui care vine la spovedanie, cu încrederea că Dumnezeu poate și lucrează prin duhovnic spre îndreptare în viața lui.


Amîndoi au aceeași concluzie: primești putere și cuvînt de la Dumnezeu pe măsura întoarcerii sincere și a credinței oneste de care dau dovadă cei care vin la spovedanie. ,,După ce îi spovedești și dezlegi de păcate pe aceștia, sufletul tău de duhovnic e ușor și se umple de bucurie luminoasă.”


Cel ce se spovedește chiar trebuie ,,să creadă că și prin măgarul lui Valaam poate vorbi Dumnezeu; adică și prin ,,amărîtul de mine”” , mi-a spus smerit unul dintre ei. ,,E ceva ce vine de dincolo de tine, primești cuvînt de la Dumnezeu atunci cînd simți și vezi că omul chiar se căiește cu adevărat. Caută sincer și primește degrabă cuvîntul tău în inima lui” .


Altfel, e o povară mare și o durere în suflet.


,,Cel mai greu e cu aceia, și este ceva ce îți creează un imensă mâhnire, pentru că, chiar nu mai ai cuvînt pentru ei, devii blocat pentru că Dumnezeu își retrage cuvîntul din tine și n-ai ce să le spui atunci cînd oamenii vin la spovedanie și îți vorbesc despre atîtea, caută îndreptățiri, vor să te convingă să le aprobi modalitatea lor greșită de gîndire, nu-și asumă nimic, găsesc mii de argumente, scrupulozități, ceilalți sunt piedici și cauze, vor să așeze căciula ascultării peste faptele și trăirile lor de care se îndoiesc și îi mustră conștiința, nu sunt mulțumiți niciodată de primul cuvînt care îți vine să-l spui pentru ei, a doua sau a treia zi îți revin cu acel `poate n-ați înțeles`, `altceva voiam să vă spun`, `știți, de fapt lucrurile nu stau chiar așa`, `nu cred că Dumnezeu vrea asta pentru mine`. Pentru aceștia, îți ia Dumnezeu cuvîntul( ,,A luat Dumnezeu cuvîntul din gura Părinților pentru că nu mai este cine să-l asculte și să-l împlinească”, cit. din Patericul Egiptean)! Pentru că se folosesc de Taina Spovedaniei în chip ușuratic. Apoi, tot ei vin supărați și nemulțumiți de tine ca duhovnic, pentru că nu ești pe gustul lor, sau pentru că ce așteaptă ei de la tine și de la Dumnezeu este cu totul altceva. Pentru că, efectiv, chiar nu le mai poți spune nimic, ești neputincios. Nu se smeresc nu față de tine, ci față de Dumnezeu despre care ei își îmaginează exact cum ar trebui să fie și ce-ar trebui le să facă în viață. Îl condiționează în inima lor. Iar pe tine, duhovnicul, te consideră aghiotantul lor”.

,,...cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai bărbătesc și mai desăvîrșit decît Hristos”

Posted in by adorcrysti | Edit

Cel care merge călare nu-i bun tovarăș de drum pentru cel care umblă pe jos.

Cel mai ușor este să denunți un criminal, cel mai greu este să încerci să-lînțelegi.
Da, e foarte greu să cunoști un om, chiar și după ce ai trăit ani și ani de-a rîndul în tovărășia lui!
Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis și dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduți.
Dacă ideea se unește cu o dorință puternică, arzătoare, o iei uneori ca pe ceva ce e imposibil să nu se întîmple. Poate că la mijloc există ceva, o combinație de presentimente, o neobișnuită sforțare a voinței, o intoxicare cu propria-ți fantezie sau încă ceva - nu știu.
Dacă mi s-ar dărui din nou viața, nicio clipă nu aș mai irosi-o în zadar.
Dacă vrei să arunci o privire în interiorul sufletului uman și să ajungi să cunoști un om, nu te obosi să analizezi felul în care tace, în care vorbește, în care plînge, să vezi cît de mult îl mișcă ideile nobile. Vei avea rezultate mult mai bune dacă îl privești rîzînd. Un om care rîde din suflet e un om bun.
Dar omul e în așa fel atașat de sistem și de concluzia logică încît e gata să deformeze cu bună știință adevărul, e gata să se prefacă a fi orb și surd, numai ca să-și justifice logica.
De mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul - dacă demonstrația ar fi incantabilă și covîrșitoare - n-aș sta nicio clipă la îndoială: aș alege să rămîn cu Hristos, nu cu adevărul.
Doi ori doi fac patru nu mai e viață, e începutul morții.
Dragostea abstractă pentru umanitate ascunde aproape întotdeauna o iubire egoistă față de tine însuți.
Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.
Dragostea trece și nepotrivirea rămîne.
După insucces, planurile cele mai bine întocmite par absurde.
Existența începe să ființeze abia cînd este amenințată de neant. Viața este frumoasă și trebuie făcut în așa fel ca acest lucru să-l poată confirma oricine pe pămînt.
Femeia e totdeauna numai ceea ce dorim noi să facem din ea.
Femeia se naște aristocrată și, dacă se dovedește demnă moral, este egală cu oricine, este egală cu regii.
Femeile, de pildă, trebuie cînd și cînd să se simtă nenorocite, nedreptățite, chiar dacă n-au îndurat vreo nedreptate și nu li s-a întîmplat nicio nenorocire. Și există destui barbați care seamănă în această privință cu femeile, deși nimeni n-ar putea susține ca fac parte din categoria bărbaților cu firi slabe ori cu o structură psihică feminină.
Fericirea... un episod trecător în marea dramă a durerii.
Frica e blestemul omului.
În lipsa cauzei și a muncii apare veșnic dezordinea.
În nemărginirea propriei tale dureri găsești uneori o plăcere tăioasă.
Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a ști să se mulțumească în viață cu rolul de personaj secundar.
Iubește animalele: Dumnezeu le-a dat gîndire rudimentară și bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărțui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenției lui Dumnezeu. Omule, nu te mîndri cu superioritatea față de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pîngărești pămîntul prin existența ta și iți lași urmele prostiei după tine - aceasta, e adevărată pentru aproape fiecare dintre noi!


Mai curînd pacea, o pace prea lungă, îl face pe om feroce si dur, și nu războiul.
Multă nefericire a intrat în lume din cauza dezordinii și a lucrurilor rămase nespuse.
Munca purifică mintea, formează omul, iar pălăvrăgeala îl descompune.
Niciun om nu poate trăi fără un țel oarecare și toți rîvnesc să-și ajungă țelul. Omul neînsuflețit de niciun țel, de nicio speranță, se preschimbă adesea într-un monstru.
Nimic n-a servit mai mult despotismului ca știintele și talentele.
Nimic nu e mai îngrozitor decît să trăiești într-o lume străină de tine.
Nu credința este aceea care se naște din minune, ci minunea ia naștere din credință.
Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea!
Nu pot înțelege de ce este mai glorios să bombardezi un oraș decît să asasinezi pe cineva cu securea.
Nu vreau și nu pot să cred că răul reprezintă starea normală a omului.
O fi bine, o fi rău, este uneori foarte plăcut să spargi ceva.
O ființă care se obișnuiește cu toate este, cred, cea mai bună definiție a omului.
O iubire pe care ești nevoit să o păzești cu atîta strășnicie nu reprezintă nimic. Dar tocmai asta n-au să înțeleagă niciodată oamenii cu adevarat geloși.
Oamenii își resping profeții și îi măcelăresc; dar își iubesc martirii și îi iubesc pe cei care i-au măcelărit.


Omul cel mai oropsit, ultimul om, este și el om și se numește fratele meu.
Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, și dacă am să-mi dedic toată viața acestui țel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.
Omul nu există decît dacă există Dumnezeu și nemurirea.


Omul nu se va schimba datorită factorilor externi, ci datorită mutațiilor morale.
Pedeapsa de a te păstra mereu în inima mea o voi ispăși cu drag mereu în amintirea zilei în care te-am cunoscut.
Poate să existe oare un tablou fără lumini și umbre? Despre lumină avem idee numai pentru că există și umbră. Noțiunile de bine și rău au apărut fiindcă în viață binele și răul se află permanent împreună, unul alături de celălalt.




Prin ce chinuri groaznice am trecut, cît m-a costat și cît mă costă încă această sete de a crede, care e cu atît mai puternică în sufletul meu, cu cît se găsesc mai multe argumente potrivnice. Și cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvîrșire liniștit. În aceste momente eu îi iubesc pe alții și găsesc ca și alții mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credință în care totul pentru mine este limpede și sfînt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai bărbătesc și mai desăvîrșit decît Hristos. Și nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aș prefera să rămîn mai bine cu Hristos decît cu adevărul.




Răul nu e o consecință necesară, cîtul infinit al unei împărțiri infinite, ci un act liber al omului.
Respectîndu-te pe tine însuți, impui respectul celorlalți.
Să ne mințim pe noi înșine ne este mai adînc înrădăcinat decît să-i mințim pe ceilalți!
Sărăcia nu este un viciu, este un adevăr.
Sunt oameni care n-au omorat niciodată și cu toate acestea sunt mai cruzi decît asasinii.
Umorul este agerimea spiritului.
Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure.






Feodor Mihailovici Dostoievski

Scoala altfel

Posted in by adorcrysti | Edit
De la un profesor de vocație am primit acest ,,Cântec” de jale:

”Școala altfel”...



De-abia am prididit să fac
Planificări - o droaie,
Că vin, din urmă, la atac,
Ședințe ca o ploaie!
Ieri am avut C.P., iar azi
Ședință cu părinții,
Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
Să mă ferească sfinții!
Peste trei zile voi ave,
C-așa-i acum poruncă,
Prea-minunatul C.C.E.,
Și-alte ședințe încă.
Și ca să-mi fie foarte clar
C-am misie-ntre misii,
Fac parte - ca misionar -
Din treizeci de comisii!
Număr absențe, raportez,
Săptămânal de-acuma.
Excursii - le organizez,
Serbări - una și una!
Sesiunea de comunicări
Și cea de referate,
Concursuri, baluri, adunări
Tot eu le fac pe toate...
Pornesc spre casă șchiopătând
De-atâta aiureală,
Se-aud ectenii de comând
Când plec de lângă școală.
Că rostul ni l-au resetat
Nebunii și cretinii.
Au smuls din holdă grâu curat
Și pun în loc... ciulinii.
E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez -
În rest, sunt vorbe goale.
Afară-i frig, în casă frig -
Că n-am bani de căldură,
Și-mi vine, uite-așa, să strig,
Să-mi dau drumul la gură!
C-am înțeles: de ani întregi
Reforma-i ca sminteala,
Așa e când promulgă legi
Cine urăște școala.
Mai am de corectat lucrări,
Și zeci de portofolii,
Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
Un șal mâncat de molii.
Adorm, într-un târziu, frumos,
Cu capul pe o mapă.
Visez cât am ajuns de... jos,
Pentru trei lei drept plată.
Tresar în somn, că am uitat
Să pun în opt dosare
Dovezi de parteneriat
Și de colaborare.
Și mă trezesc în zori de zi,
Ca dintr-un joc de iele,
Înmormântată în hârtii,
Dosare, dosărele...
Și, vai de capul meu, uitai
Să fac o socoteală
Cu note mici și mai dihai
La cea mai cea scorneală:
Îi zice într-un fel măreț -
”Testare inițială” -
Un fel de măr, dar pădureț,
O nouă abureală.
Și plan remedial mai am
Să fac până-n amiază.
Că am și ore până-atunci -
Asta nu mai contează!
Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
Nu-i timp de consolare,
Că vine, mâine, ARACIP
Comisia-teroare.
Și o să ia la scotocit
Toată maculatura
Ce tinde către infinit,
Sporind harababura...
Și vin, cu rostul lor ”sublim”,
Iar când or bate-n poartă,
Pe loc ne-or cere să vorbim
Limba română... moartă!
Că-i alta limba, la dosar,
Decât e limba vie.
Școlarul nu mai e școlar,
E... ”educabil”. Fie!
Și ca să fie pe deplin
Reforma - făcătură,
Poruncă nouă mai primim
Spre nouă-nvățătură:
”Când educabilul ți-o da,
Cu sete,-un pumn în gură,
Tu să-i explici, cu glas duios,
Că-i rea apucătură.
N-ai voie să-i vorbești răstit,
Necum să-i tragi o palmă,
Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
Cu fața cât mai calmă!”
luni, 21 noiembrie 2016

Arta si Religie: Lucrari monumentale si studii

Posted in by Dorin Macovei | Edit
Arta si Religie: Lucrari monumentale si studii: Colaj Dorin Macovei ,,Despre religios si laic" in creatia lui Dorin Macovei ,artist plastic contemporan  De vorba cu Claudia Ele...
duminică, 20 noiembrie 2016

prin ochii iubirii...

Posted in by adorcrysti | Edit



Sfinţii
îi văd pe toţi oamenii, 
sfinţi.
Ochii lor,
pe care ni i-au păstrat icoanele 
şi vieţile lor,
pe care ni le-a păstrat Predania,
ne pot da curajul 
de a ne ridica privirea 
spre ochii lui Hristos:
din întâlnirea aceasta
a sufletului cu Tatăl său
în ochii lui Iisus,
se naşte 
plânsul fiului risipitor, 
plânsul lui Petru, 
plânsul mântuirii, 
plânsul prin care Iubirea 
îşi deschide ochii 
pe chipurile noastre.
Şi OCHII IUBIRII 
preschimbă tot ce văd, 
în dragoste. 


  • poem de Marius Iordăchioaia

luni, 14 noiembrie 2016

Blândețea nu înseamnă prostie și slăbiciune

Posted in by adorcrysti | Edit
,,Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima”(Matei 11,29). Iar Pavel însuși îi conjură pe corinteni în numele ,,blândeții și îngăduinței lui Hristos”(II Corinteni 10, 1). Pentru el blândețea trece drept roadă a Sfântului Duh(Galateni 5, 23) ca semn distinctiv sigur al omului duhovnicesc(Galateni 6,1), ea fiind cea care îl  face pe omul lăuntric( I Pentru 3,4).

,,Singur a stat (Moise) în pustie în fața lui Dumnezeu când Acesta a vrut să-l  nimicească pe Israel și L-a rugat să fie nimicit el însuși împreună** cu fii lui Israel. A pus înaintea lui Dumnezeu iubirea de oameni și nelegiuirea, spunând: ,,Iartă-i sau șterge-mă și pe mine din cartea pe care ai scris-o”(Ieșire 32,32). Acestea le-a grăit cel blând! Iar Dumnezeu a ales să-i ierte pe cei care păcătuiseră decât să facă o nedreptate lui Moise.(Padre Gabriel Bunge)

*  ,,Blând cu inima” la Evagrie Ponticul este atitudinea/caracteristica esențială pe care o are ,,păstorul cel bun” ce  stăpânește în numele lui Dumnezeu, fără(niciodată) exercitarea unei forțe pământești.
** E discutabil acest ,,împreună” chiar dacă ideea esențială rămâne aceeași în afirmația de mai sus; în Biblia Ortodoxă on-line la Ieșire 32 ,32 se spune:,,Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!"; Conform traducerii Înaltului Bartolomeu Anania apare:,,Și acum, dacă vrei să le ierți păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă pe mine din cartea Ta pe care Tu ai scris-o!”Trad. lui Cristian Bădiliță este:,,Acum, dacă vrei să ierți păcatul lor, iartă-l, iar dacă nu vrei, șterge-mă pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!”

,,Preoţia, plângerea zdrobită de a-L căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu”

Posted in by adorcrysti | Edit
autor: Pr. Ioan Valentin Istrati 
articol integral  și sursa: Ziarul Lumina

Sfântul Apostol al neamurilor, dumnezeiescul Pavel, spunea din înălţimea plină de lacrimi a vedeniilor cereşti: „Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi tari. Voi sunteţi plini de slavă, iar noi plini de necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim muncind cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor până astăzi“ (I Corinteni 4, 10-13). Acesta este imnul suprem al preoţiei în Biserică. Ea e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea. Este forţa lui Dumnezeu dăruită unor oameni de lut, de a ierta păcatele, chiar şi celor care te condamnă la moarte. E lumina de a iubi pe cei ce te urăsc, de a te ruga o viaţă întreagă pentru ucigaşii lui Hristos, de a păstra deschise rănile Crucii pentru ca Sângele lui Dumnezeu să curgă şi să vindece pământul întreg. E cutremurul de a-L frânge pe Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu se frângă în moarte veşnică. E durerea de a fi blestemat şi de a binecuvânta mereu. E suferinţa de a fi judecat şi de a anula prin spovedanie judecata. Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie. E plângerea zdrobită de a-L căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi. E frica de a cădea în abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice. Acum îmi aduc aminte de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam fascinat Liturghia din înălţimea vârstei de 3 ani: Teme-te de Potir, iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi se poate vărsa din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar mâna să nu-ţi tremure niciodată.

Soră, să priveghezi...

Posted in by adorcrysti | Edit





Să priveghezi, soră,
ți-a-ncredințat vălul un Zeu,
cerul ți l-a dat, în zi, în oră,
așa să aibi grijă mereu.


Vălul acesta, cu tine,
să stai de veghe-n tării
îți cere, pază să fii,
până când Mirele vine.
Ca hoț se furișează, când
nici nu-ți trece prin gând;
așa să aibi grijă mereu.


Nimeni nu știe-n ce oră,
la privegherea dintâi,
la a doua, la a treia să fie,
asta nimeni n-o știe.
Tu veghează, soră,
să nu-ți fure din ce e al tău;
așa să aibi grijă mereu.


În mâinile tale, aprinsă,
ține mereu o lumină,
de priveghere să-ți țină
mijlocul bine încins;
somnul să-l lepezi`nadins
simte-te ca-n primejdie prinsă,
așa să aibi grijă mereu.


Uleiuri să ai în ulcele
de fapte bune, să ți să cuvină
în candelă să torni din ele.
ca nu cumva să fie stinsă;
Nu-L vei vedea, dacă nu va fi aprinsă,
ulcica de ulei să fie plină;
așa să aibi grijă mereu.

Ulei nu-ți dă nimeni vrodată
și de-i pleca să-l cumperi , soră,
te poate prinde-n drum târzie oră,
iar Mirele-i tocmai la tine
să intre și-i ușa-ncuiată,
oricât L-ai striga, nu mai vine;
așa să aibi grijă mereu.

Să fii mereu cu paza în gând,
să-ți împlinești sufletul blând
iar povața de astăzi o ține
până-n ziua morții senine;
de-i veghea-n toate zilele lunge,
la Mirele tău vei ajunge;
așa să aibi grijă mereu.

  • Teresa de Avila
trad.  Viorica S. Constantinescu

,,Bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit"

Posted in by adorcrysti | Edit



din zicerile Pr. Arsenie Boca valabile pentru orice creștin aflat în Biserică



Mulţi vin la călugărie cu o părere bună despre ei înşişi, părere pe care nemărturisit şi-o păstrează şi în mănăstire. Părerea sau iubirea de sine e o formă subţire a mândriei. În mănăstire visează sfinţiri şi litanii şi viaţă fericită, iar când aici dau de severitatea luptelor cu patimile, de tăierile dureroase ale pedepsirii întru toată fapta bună, visul se destramă şi începe dezamăgirea şi nemulţumirea, camuflările mândriei. Dacă cel în cauză îşi închide sufletul de către povăţuirea duhovnicească, pentru că aceasta taie amăgirea de sine din care creşte dezamăgirea, bobul de grâu se schimbă în tăciune şi se crede grâu nedreptăţit. Aceasta este iubirea de sine pe care o menţine mândria şi punctul de vamă al diavolului.


Sufletele slăbănogite de mândrie stau totuşi pururea încordate în legitimă apărare de către orice îndregători, gata să-şi apere dreptatea şi să-şi justifice întristarea, să-şi explice ei mai bine cauza şi niciodată nu simt trebuinţă să asculte şi să urmeze, dacă este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Aşa se explică îndepărtările, împuţinările şi chiar întunecările de la rostul luminos al călugăriei.


Monahul leneş de mântuirea sa începe să uite înţelesul celor ce are de făcut, se mulţumeşte numai cu intrarea în călugărie, ca şi cum cu aceasta şi-ar fi ajuns scopul. Potoleşte râvna de războire cu slăbiciunile firii patimilor, îmbrăcămintea sa de luptător al duhului pierde însemnătatea ei de la început. Sandalele nu mai aleargă pe calea gătirii evangheliei păcii, calea duhului, ci o iau iarăşi pe calea pământului. Nici nu observă monahul molatic de minte când a fost scos din luptă şi redus la un simplu cuier de haine călugăreşti. Cu alte cuvinte nu vede că a ajuns o mizerie căzută între tâlhari, un mincinos al Domnului Hristos.


Dacă monahul se complace într-o călugărie de uniformă şi nu-l doare stingerea luminilor sufletului său – întristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse – înseamnă că a dat în micime de suflet şi a ajuns un om de nimic. Potrivit acestei îndreptări el caută altă hrană sufletului său: lauda oamenilor, aprobarea voilor sale. De povătuiţorii săi se desparte sufleteşte, judecându-i şi găsindu-le tot felul de pricini. Aşa se cuibăreşte viclenia în suflet şi îl face pe monah om cu două feţe, morminte văruite pe dinafară, neîngrijit pe dinăuntru, ipocrit.


Când monahul a realizat făţărnicia, a ajuns pe punctul de a părăsi călugăria. În ochii lui toţi sunt făţarnici, e o victimă nevinovată a nedreptăţilor, de aceea, osândindu-i, iese dintre ei. De aici se vede destul de limpede că mândria singură, chiar sub cea mai subţire formă a sa, cum e părerea de sine, dacă nu e tăiată din rădăcini, e în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea, când te crezi bun, să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti. Întunecarea aceasta însă ne aduce aminte de învinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce făţărniceau virtutea.
  

,,Chei de sunet"

Le mulțumesc cu precădere persoanelor interesate de acest blog:



>† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a