„Ia spune, ce te apasa?”

„Spre dimineaţa unei nopţi de toamnă am avut un vis. Mă frământau unele probleme și căzusem în deznădejde. Din senin, un moșneguţ, îmbrăca...

miercuri, 25 mai 2016

Invataturi ale Sfantului Cuvios Paisie Aghioritul

Posted in by adorcrysti | Edit
• Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră.
•  Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască.
• Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântările Sale cele bogate. Să nu fim nemulţumitori şi să-L întărâtăm, pentru că vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Dacă nu slăvim pe Dumnezeu, atunci El îngăduie să vină o încercare, ca să preţuim lucrurile. Iar dacă le preţuim, atunci Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple.
•  Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuință de multă răbdare și atenție, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească ițele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlcește cu răbdare. Aceasta situație nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura…
•  Dumnezeu este bun, El vrea ca toți să ne mântuim. Dacă ar fi fost să se mântuiasca numai puțini, atunci de ce S-ar mai fi răstignit Hristos? Poarta Raiului nu este strâmtă. Îi încape pe toți oamenii care se pleacă cu smerenie și nu sunt umflați de mândrie. Numai să se pocăiască, adică să-I dea lui Hristos povara păcatelor lor, după care vor putea trece ușor prin poartă. După aceea avem și îndreptățirea că suntem făcuți din pământ, nu suntem numai duh, ca Îngerii. Dar suntem fără de răspuns atunci când nu ne pocăim și nu ne apropiem cu smerenie de Mântuitorul nostru. Tâlharul de pe Cruce numai un iarta-mă a spus și s-a mântuit.
• Mântuirea omului depinde de secundă, nu de minut. Omul se mântuiește chiar și cu un singur gând smerit, în timp ce, dacă aduce un gând de mândrie, le pierde pe toate.
• Trebuie să ne mântuim numai din mărinimie. Nu există durere mai mare pentru Dumnezeu decât aceea de a-l vedea pe om în iad. Cred că de vom avea recunoștință față de multele binecuvântări ale lui Dumnezeu și o purtare smerită și cu dragoste față de chipurile Lui, care sunt semenii noștri, împreună cu puțina nevoință făcută cu mărime de suflet, este îndeajuns ca să avem sufletul odihnit atât în viața aceasta, cât și în cealaltă.
• Chiar dacă suntem răniți, nu trebuie să ne pierdem sângele rece, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu și să continuăm nevoința cu bărbăție. Păstorul Cel Bun va auzi și se va grăbi îndată spre ajutor, precum ciobanul atunci când va auzi vreun miel că zbiară disperat din pricina vreunei răniri sau a vreunei mușcături de lup sau de câine.
• I-am iubit și m-a durut mai mult pentru cei care au avut cândva o viață vrednică de plâns, dar acum se nevoiesc, decât pe cei care nu sunt chinuiți de patimi. Pe unii ca aceștia îi am mereu în minte. Pe cioban îl doare mai mult de mielul rănit sau bolnav și-l îngrijește în mod deosebit, până ce se va însănătoși și el.
• Iar dacă ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de multe ori se întâmplă aceasta: demonul, fiindcă i-am declarat război, a cerut întăriri de la Satana. Astfel, dacă anul trecut ne-am luptat cu un demon, anul acesta ne luptăm cu 50, la anul ne vom lupta cu mai mulți etc. Lucrul acesta nu ne îngăduie ca să vedem sporirea, ca să nu ne mândrim.
• Vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţa are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească. Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefăcându-l în bine! Amin.
• O, de am înţelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Putea, dar l-a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înţeleagă şi ceilalţi şi să se pocăiască.
• Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea pocăinţă lumii, ca să scăpăm de urgia cea dreaptă a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate înfrunta altfel decât numai prin pocăinţă şi prin păzirea poruncilor Lui.
• Trec anii, și ce ani grei sunt! Nu s-au terminat problemele. Cazanul fierbe. Dacă cineva nu este puțin întărit, cum va putea, oare, înfrunta o situație grea? Dumnezeu nu i-a făcut pe oameni nepricopsiți. Trebuie să cultivăm mărinimia.
• Cel ce este cu luare-aminte și ia în serios problema mântuirii sufletului său, se nevoiește, sporește, rodește, se hrănește duhovnicește și se bucură îngerește.
• Cu cât se depărtează cineva de Dumnezeu, cu atât lucrurile se complică mai mult. Se poate ca cineva să nu aibă nimic, dar dacă Îl are pe Dumnezeu, nu mai doreşte nimic. Acesta este adevărul! Iar dacă le are pe toate şi nu Îl are pe Dumnezeu, este chinuit înlăuntrul său. De aceea, fiecare pe cât poate să se apropie de Dumnezeu. Numai lângă Dumnezeu află omul bucuria cea adevărată şi veşnică. Otravă gustăm atunci când trăim departe de dulcele Iisus.
• Cel care este depărtat de Dumnezeu primeşte înrâurirea diavolească, în timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeşte Harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adăuga. Iar cel ce are puţin şi-l dispreţuieşte, i se va lua şi acesta. Harul lui Dumnezeu lipseşte de la oamenii contemporani, pentru că prin păcat alungă şi puţinul pe care îl au. Iar când pleacă Harul dumnezeiesc, atunci toţi diavolii se năpustesc în lăuntrul omului.
• Potrivit cu îndepărtarea lor de Dumnezeu oamenii simt mâhnire şi în această viaţă, iar în cealaltă vor trăi mâhnirea cea veşnică. Pentru că încă din viaţa aceasta gustă cineva, într-o oarecare măsură, potrivit cu cât trăieşte el după voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie că vom trăi o parte a bucuriei Raiului încă de aici şi vom merge şi noi în Rai, fie vom trăi o parte a iadului şi – Doamne fereşte! – vom merge în iad. Raiul este acelaşi lucru cu bunătatea, iar iadul este totuna cu răutatea.
joi, 19 mai 2016

Paraclisul Sfantului Nectarie

Posted in by adorcrysti | Edit

Obisnuitul inceput:
Imparate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfanta Treime…, Tatal nostru…, Preotul: Ca a Ta este imparatia…, Doamne miluieste (de 12 ori). Slava… Si acum…

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru.

Dupa care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.
Dumnezeu este Domnul si s-a aratat noua. Bine este cuvantat, cel ce vine intru numele Domnului (de 3 ori).

Troparele:

Glasul al 4-lea.
Toată suflarea ortodoxă să se adune la prăznuirea slăvitului ierarh Nectarie, celui ce întru rugăciunea sa a unit toată lumea, aducându-o lui Hristos, Arhierelui Celui Mare, spre binecuvântare şi rodire de lucrări dumnezeieşti. Către acesta căzând cu umilinţă să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Nectarie, şi îndreptează şi gândurile inimii noastre spre păşunea bogată a pocăinţei.

Slavă…
Cei neputincioşi cu trupul aflat-au tămăduire prin mijlocirea ta, cei întristaţi la tine aleargă ca la un liman al bucuriei şi noi toţi ne adăpostim sub acoperământul rugăciunilor tale, strigându-ţi cu evlavie: Cu starea ta de faţă înaintea lui Hristos risipeşte necazurile noastre şi ne înţelepţeşte a lucra faptele mântuirii.

Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a striga puterile tale, noi nevrednicii şi mult păcătoşii. Că de n-ai fi stat tu înaintea Domnului rugându-te, cine ne-ar fi mântuit din atâtea primejdii. Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei.

Canonul de rugăciune

Cântarea I, glasul al 4-lea

Irmosul: Apa trecand-o ca pe uscat si din rautatea egiptenilor scapand, israeliteanul a strigat: Izbavitorului si Dumnezeului nostru sa-I cantam.

Stih :Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Năvala ispitelor mă cuprinde şi în legăturile bolilor sunt ţinut, dar strig către tine Părinte Nectarie: la limanul liniştirii mă poartă în braţele rugăciunii tale.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

În turnul virtuţilor te-ai ascuns de toate tulburările lumii şi ale vrăjmaşilor nevăzuţi şi tinzând gândul către Hristos, Soarele dreptăţii, te-ai făcut rază cugetătoare de cele înalte, luminând pe cei ce-ţi strigă cu evlavie: Preasfinţite Nectarie, din tulburarea ispitelor izbăveşte-ne pe noi, cei ce te cinstim cu evlavie.

Slavă…

Vârtejul ispitelor dezrădăcinează pomul gândurilor cuvioase şi furtuna patimilor cumplit întunecă cerul minţii mele, însă tu, Sfinte Nectarie, străluceşte-mi lumina pocăinţei, sădind în sufletul meu florile înţelegerilor dumnezeieşti.

Şi acum…

La Tine alerg, Preafericită, ca la un liman binecuvântat al Vieţii, căci din cursele ispitelor totdeauna scoţi pe robii Tăi cu mâna Ta cea puternică, îndrumându-i către calea pocăinţei.

Cântarea a 3-a

Irmosul: Doamne, Cela ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica Ta, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta, ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, Unule, lubitorule de oameni.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Mănăstirea ta pururea o îngrădeşti cu stâlpii rugăciunii tale şi întru lumina Soarelui dreptăţii o păzeşti, ca pe toţi fiii Luminii să-i aducă întru lumina Împărăţiei celei veşnice, fericite Nectarie.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Din paharul cel dulce al rugăciunii tale adapă pe cei ce au gustat din amărăciunea păcatelor şi la masa cerească îi rânduieşte, cu îndrăzneala ce o ai către Hristos, ca unul ce în cămara inimii ai cinat cu El la masa rugăciunii.

Slavă…

Din porţile deznădăjduirii scoate-mă pe mine, Sfinte Nectarie, zdrobind cu puterea rugăciunii tale pe vrăjmaşii ce năvălesc asupra mea, căutând să mă despartă de vederea luminoasă iubirii Stăpânului.

Şi acum…

Preacurată Fecioară, Rai înţelegător Te ştim pe Tine, noi cei ce alergăm cu pas bucuros la puternică mijlocirea Ta. Inima mea ce s-a făcut iad a toată stricăciunea patimilor prefă-o iarăşi în rai tainic plin de curgerile gândurilor cuvioase.

Urmatoarele stihiri se zic dupa Cantarile a 3-a si a 6-a:

Ca un păstor blând şi icoană a Păstorului Celui Preaînalt, pe noi, turma cea cuvântătoare ne scoate la păşunea înţelepciunii, ca să ne hrănim cu gânduri îngereşti.

Caută din înălţimile cereşti, Maica Făcătorului a toate, şi inima mea cea surpată de gânduri rele o înnoieşte, întărindu-o cu legătura gândurilor smerite.

Preotul rosteste ectenia: Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule… la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul: Doamne miluieste (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Ca milostiv si iubitor de oameni…
Si indata Sedealna, glasul al 2-lea (Podobie: Cele de sus cautand…):

Numele tău cu evlavie este rostit până la marginile lumii, căci lucrare apostolească având, ai luminat pe toţi cu razele cuvintelor tale şi cu strălucirea minunilor te-ai făcut vrednic de cinstirea tuturor.

Cântarea a 4-a

Irmosul: Auzit-am, Doamne, taina randuielii Tale, inteles-am lucrurile Tale si am preaslavit Dumnezeirea Ta.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Surpă Sfinte Nectarie, întărâtările ereziilor şi cu legătura păcii înconjoară Biserica lui Hristos, ceea ce ia întărire prin rugăciunile tale.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Pe cei răniţi de întristare din pricina ascuţişului bolilor necruţătoare îi vindecă cu untelemnul iubirii tale de oameni şi tămăduire grabnică dăruieşte celor ce cu nădejde se încredinţează rugăciunilor tale.

Slavă…

Cu puterea rugăciunilor tale toţi iau întărire şi pe cărarea Împărăţiei lui Hristos înaintează, având nebiruit acoperământul mijlocirii tale, fericite.

Şi acum…

Maica Luminii, în ceasul sfârşitului meu să-mi fi aproape, alungând întunericul asupririi diavoleşti şi gătindu-mă mai înainte cu podoabele cele mântuitoare ale faptelor pocăinţei.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Lumineaza-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale si cu bratul Tau cel inalt. Pacea Ta da-ne-o noua, Iubitorule de oameni.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Eghina, ca pe o comoară poartă cinstitele tale moaşte, care izvorăsc tuturor tămăduiri şi darurile bogatele ale Cuvântului.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Ca Una Ce ai purtat în braţele Tale pe Împăratul tuturor, făcând să înceteze robia patimilor noastre, cu strălucirile Lui orbeşte pe cei ce ne stăpânesc pe noi prin gândurile cele rele.

Slavă…

Icoana Învierii întru tine străluceşte cu putere, căci deşi ai trecut hotarul morţii trupeşti, viu eşti în mijlocul credincioşilor, luminând şi povăţuind pe toţi către viaţa cea veşnică.

Şi acum…

Stând cu îndrăzneală înaintea Fiului şi Dumnezeului Tău, cere cu stăruinţă iertarea păcatelor noastre şi ne soleşte intrarea în cămara cea de nuntă a Mirelui doririlor cereşti cu feciorele cele înţelepte.

Cântarea a 6-a

Irmosul: Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune necazurile mele, ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea de iad s-a apropiat, ci ca Iona ma rog: Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma!

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Nou doctor fără de argint te-a arătat darul lui Dumnezeu pe tine, preasfinţite, toţi credincioşii alergând către tine ca la un izvor nesecat de tămăduiri.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Nouă, celor neputincioşi, care pururea alunecăm în cursele păcatelor, trimite-ne frânghia rugăciunii tale şi la limanul vieţuirii îmbunătăţite pe aşează ca un râvnitor al pocăinţei tuturor.

Slavă…

Propovăduitorule al Treimii, tu locaş sfinţit ai zidit Stăpânului spre mântuirea multora, după ce mai înainte te-ai făcut casă înţelegătoare a Treimii zidită cu pietrele virtuţilor dumnezeieşti.

Şi acum…

Lumea se bucură luând izbăvire prin rugăciunile Tale, Fericită, şi toţi Te cinstim cu credinţă, întru Tine punându-ne toată nădejdea mântuirii noastre. Scoate-ne din stricăciunea patimilor şi haina sufletului nostru dă-ne să o curăţim cu lacrimile pocăinţei.

Luând în mintea ta gândul smerit, întru durerile necazurilor de multe feluri ai zămislit cuvânt de înţelepţire a turmei ce ţi-a adus ţie roadele faptelor bune.

Nepătată Fecioară, care în zilele cele din urmă, în chip de negrăit printr-un cuvânt ai născut pe Cuvântul; roagă-l ca ceea ce ai îndrăzneala cea de maică.

Preotul pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, dupa cum s-a aratat dupa Cantarea a 3-a. Apoi ecfonisul: Ca Tu esti Imparatul Pacii… Si Condacul, glasul al 2-lea:

Grabnic ajutător la orice fel de nevoie eşti fericite Nectarie, cel ce ai rămas netulburat de valurile ispitelor, călătorind în corabia rugăciunii către limanul binecuvântat al Vieţii. Pe noi, cei ce am întâmpinat piedicile păcatelor şi am ajuns în cursele morţii sufleteşti, ridică-ne cu toiagul rugăciunii tale.

Apostolul: Un astfel de arhiereu…
Preotul: Din Sfanta Evanghelie de la Ioan, citire:

„Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla. Furul nu vine decat ca sa fure si sa junghie si sa piarda. Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug sa aiba. Eu sunt pastorul cel bun. Pastorul cel bun isi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel platit si cel care nu este pastor, si ale carui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasa oile si fuge; si lupul le rapeste si le risipeste. Dar cel platit fuge, pentru ca este platit si nu are grija de oi. Eu sunt pastorul cel bun si cunosc pe ale Mele si ale Mele Ma cunosc pe Mine. Precum Ma cunoaste Tatal si Eu cunosc pe Tatal. Si sufletul Imi pun pentru oi. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc si vor auzi glasul Meu si va fi o turma si un pastor.”(10, 9-16)
Slavă…, glasul al 2-lea

Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Si acum…
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale Sfântului Ierarh Nectarie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.
Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Podobie: Toată nădejdea…, glasul al 2-lea:

Din negura vremurilor de pe urmă ai răsărit ca un luceafăr, povăţuind gândul nostru către peştera inimii unde sălăşluieşte Hristos, Cel Ce Prunc a fost văzut pe pământ ca să ne asemănăm noi pruncilor întru nevinovăţie. Pe acesta, roagă-l Sfinte Nectarie, ca unul ce ai dobândit curăţia şi nerăutatea pruncilor, să îmblânzească pornirile patimilor noastre, arătându-ne mai buni prin pocăinţă.

Preotul zice:

Mantuieste, Dumnezeule, poporul tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta. Cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari. Inalta fruntea drept-slavitorilor crestini si trimite peste toti milele Tale cele bogate. Pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu folosintele cinstitelor ceresti puteri celor fara de trup; pentru rugaciunile cinstitului, slavitului Proroc, Inainte-mergatorului si Botezatorului Ioan; cu ale Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor Apostoli; cu ale celor intre sfinti Parintilor nostri, mari dascali ai lumii si ierarhi, Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; Athanasie, Chiril si Ioan cel milostiv, patriarhii Alexandriei, Nifon patriarhul Constantinopolului, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Calinic de la Cernica, Iorest si Sava, Nectarie al Pentapolei si Dionisie al Eghinei, si ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; cu ale sfintilor marilor mucenici Gheorghe purtatorul de biruinta, Dimitrie izvoratorul de mir, Theodor Tiron, Theodor Stratilat, Artemie, Mina si Ioan cel Nou, ale sfintilor sfintitilor mucenici Haralambie, Elefterie si Antim Ivireanul, ale sfintilor mucenici Serghie si Vah, Ioan Valahul si Oprea, ale sfintilor mucenici Brancoveni: Constantin voievod si fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si Ianache sfetnicul, si ale tuturor sfintilor, bunilor biruitori mucenici; ale sfintei mucenite Filotheia; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatori parintilor nostri Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfintit, Dimitrie cel Nou, Visarion si Sofronie, Paisie de la Neamt, Daniil sihastrul, Ioan Hozevitul, Siluan Athonitul, si ale tuturor preacuviosilor parinti; ale preacuvioaselor maici Parascheva si Teodora; ale dreptcredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfant; ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana; ale sfantului (N) a carui pomenire o savarsim astazi; si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si iubirea Ta de oameni…

Cântarea a 7-a

Irmosul: Tinerii cei ce au mers din ludeea in Babilon oarecand, cu credinta Treimii vapaia cuptorului au calcat-o, cantand: Bine esti cuvantat Dumnezeul parintilor nostri!

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Doctor iscusit te-ai arătat, mângâind pe cei istoviţi de durerile bolilor cu dulceaţa rugăciunilor tale. Nu ne uita nici pe noi, Părinte, pe cei cuprinşi de neputinţe cumplite, care îţi cântăm: Bine eşti cuvântat.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Racla moaştelor tale izvorăşte minuni ce adapă pământul însetat de mântuire al inimilor neroditoare, ca să-ţi cânte ţie cu mulţumire: Bine eşti cuvântat.

Slavă…

Vistieria inimii noastre, cea sărăcită de tâlharii patimilor, umple-o Sfinte Nectarie, cu talanţii darurilor dumnezeieşti pe care Hristos ţi i-a dăruit cu îmbelşugare spre mântuirea tuturor. Auzi suspinurile inimilor celor ce aleargă la tine şi strigă cu credinţă: Roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne scoată pe noi din din tulburarea necazurilor.

Si acum…

Lauda fecioriei eşti şi podoaba lumii îngereşti, povăţuind şi luminând pe toţi pe calea mântuirii. De piatra rugăciunii Tale zdrobeşte pruncii gândurilor rele care tulbură inima mea şi plânsul cel lin al pocăinţei îmi dăruieşte spre întoarcere din robia morţii sufleteşti.

Cântarea a 8-a

Irmosul: Pe Imparatul Ceresc, pe Care il lauda Ostile Ingeresti, laudati-L si-L preainaltati intru toti vecii.
Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Rugăciunea lui Iisus neîncetat lucrându-se în inima ta, a prefăcut-o în cetate neclintită a Adevărului, rămândând tu, fericite, nevătămat de săgeţile multelor ispite.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea păcatelor gustând, am lepădat dulceaţa rugăciunii şi de chinurile bolilor fiind cuprinşi, la limanul rugăciunii tale alergăm, Preacuvioase: Nu înceta a mijloci izbăvirea noastră din nevoi.

Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh Domnul.

Mănăstire de maici zidind, te-ai îngrijit a arăta sufletele încredinţate ţie biserici vii ale darurilor Duhului, pe care revarsă-le şi în peşterile smerite ale inimilor noastre.

Şi acum…

Leagă rănile sufletului meu Preacurată, picurând peste ele untdelemnul milostivirii Tale şi arată-mă mai râvnitor spre cele dumnezeieşti. Surpă îndrăzneala vrăjmaşilor nevăzuţi şi la limanul păcii mă povăţuieşte.

Cântarea a 9-a

Irmosul: Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marturisim pe tine Fecioara curata, noi cei izbaviti prin tine, slavindu-te cu cetele fara de trup.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Mâhnirea inimii mele o alungă Sfinte Nectarie, cu darul tău şi cufundă toate durerile trupului meu în marea bunătăţii tale, ridicându-mă din adâncul deznădăjduirii.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Munte al răbdării te-ai arătat, întru prigonire dobândind smerenia lui Hristos, care te-a povăţuit pe tine către cele mai bune. Ca unul ce acum te veseleşti întru slava Treimii, nu ne uita pe noi, cei smeriţi de multe necazuri.

Slavă…

Mare povăţuitor celor ce se pregăteau spre slujirea preoţească te-ai arătat, luminându-i cu razele cuvintelor Duhului, cele ce alungă întunericul sufletelor însetate de lumina lui Hristos. Trimite şi nouă raza rugăciunii tale, ca să ne izbăvim din temniţa patimilor.

Şi acum…

Bucurie Ţie Arhanghelul Ţi-a vestit şi întristarea Evei a fost alungată, iar acum noi, cei aflaţi în mâhnire din pricina necazurilor alergăm la mijlocirea Ta dătătoare de bucurie.

Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii, şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care fără de stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi stihirile acestea:

Veniţi toate cetele credincioşilor să slăvim pe Sfântul Nectarie, podoaba călugărilor, bucuria ierarhilor, stâlpul neclintit al rugăciunii, doctorul cel milostiv al celor cuprinşi de boli cumplite, sălaşul darurilor dumnezeieşti.

Inima ta s-a arătat candelă nestinsă a rugăciunii pentru lume, fiind pururea plină de untdelemnul înţelepciunii celei de sus, cu care umple şi candela cea smerită a inimii noastre.

Mare făcător de minuni te-a arătat harul lui Dumnezeu încă din timpul vieţii, tămăduind pe cei chinuiţi de boli cumplite şi ridicând povara suferinţelor tuturor cu puterea nemăsuratei iubiri de oameni dăruite de Hristos. Pentru aceasta din gurile mulţumitoare a tuturor celor miluiţi prin rugăciunile tale:
Bucură-te, doctor iscusit al Doctorului Celui mai mare;
Bucură-te, ridicarea celor gârboviţi de neputinţe cumplite;
Bucură-te, izvor de mângâiere al celor întristaţi;
Bucură-te, nădejdea bucuriei celor prigoniţi, slăvite Nectarie.

Strălucind cu razele smereniei, cu plânsul pocăinţei te-ai logodit şi ai aflat Milostiv pe Cel Ce oarecând a izgonit pe Adam din Rai, pe Hristos, Cel ce ţi-a deschis ţie porţile Împărăţiei cerurilor. Pentru aceasta, primeşte de la noi ca mulţumire cununa laudelor dumnezeieşti:

Bucură-te, apărătorul cel dumnezeiesc al Eghinei;
Bucură-te, carte a tainelor îngereşti ale Cuvântului;
Bucură-te, comoara darurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, soare neapus al înţelepciunii celei de sus.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
luni, 9 mai 2016

Viata monahului: pocainta, smerenie si dragoste -1-

Posted in by adorcrysti | Edit



Fericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, descrie viața duhovnicească a monahului din chinovie drept întrecere în smerenie și dragoste.


Slavă lui Hristos Dumnezeu pentru că m-a învrednicit să ne întâlnim iarăși și să ne continuăm călătoria, cu harul Lui. Bucuria noastră este mare, pentru că ieri am sărbătorit sfântul odor pe care mănăstirea noastră are binecuvântarea să-l aibă, Cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Domnul ne-a lăsat Cinstita Cruce, iar Preacurata sa Maică ne-a lăsat Brâul ei. Și este o mare binecuvântare că acesta se găsește la mănăstirea noastră. Avem aici, la noi, brâul cu care se încingea Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare. Cu acest brâu se încingea și atunci când Îl purta în pântece pe Domnul nostru, iar acest brâu s-a sfințit în acest fel. Și este o mare binecuvântare că se găsește la mănăstirea noastră, ca o comoară de mare preț. Este o mare mângâiere pentru noi. Dar toate acestea nu au decât un scop – vă reamintesc– să ne întărească în lucrarea pocăinței.
Părinți, noi, cu toții, avem o datorie către Dumnezeu: să ne curățim inimile noastre. Pentru că altfel, nevoința noastră este în zadar. Viață creștină am avut și înainte de a veni la mănăstire, pentru că am primit creștinismul de la părinții noștri, nu am primit creștinismul din altă parte. Însă, aici, unde am venit mânați de dumnezeiescul har, suntem datori să arătăm toată dragostea noastră lui Hristos ca să luăm drept răsplată curățirea inimii noastre. Adică, dovada practică a faptului de a fi de un chip cu Dumnezeu, a asemănării ca însușire esențială a omului creat ,,după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. Aceasta este datoria noastră cea dintâi, aceasta este cununa pe care o așteptăm cu dorință mare și cu credință. Acum, însă, se așteaptă de la noi și este nevoie de lucrare practică ce ne conduce la această biruință. Iar aceasta, într-un cuvânt, se numește pocăință.
Pentru noi, monahii, aceasta începe cu un lucru foarte delicat, care contează cel mai mult pentru această reușită, pentru că, așa cum am spus mai devreme, existența noastră de ființe create ,,după chipul și după asemănarea” lui Dumnezeu se întemeiază pe un element semnificativ, iar acesta este mintea (νούς, nous). Pe toate celelalte le au și celelalte făpturi ale creației și animalele. Ceea ce ne diferențiază pe noi, oamenii – creați ,,după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, într-un cuvânt ,,theoidía” – este mintea (nous). Mintea, aceasta, a fost atrasă, la începuturi și nu s-a păzit. Această minte a fost atrasă de către diavol și nu și-a păstrat făgăduința. Deși a primit cuvântul lui Dumnezeu Tatăl de a păzi porunca, mintea nu a rezistat și a fost înșelată. L-a crezut pe înșelător, nu pe Dumnezeu. Deci, greșeala începe de la minte. De aceea, acum, toată încercarea și toată lucrarea noastră este restabilirea și păstrarea minții curate pentru a nu mai fi atrasă, pentru că, atunci, unul singur era vrăjmașul, adică diavolul. Acum, însă, sunt mii de primejdii pentru minte, pentru că, după cădere, de vreme ce personalitatea omului s-a dezintegrat, el este învăluit într-o multitudine de denaturări și schimbări. Toate felurile de patimi, obișnuințele cele rele, creația care se supune și ea stricăciunii, toate acestea luptă astăzi ca să dea de lucru minții, s-o țină captivă, să nu-i permită să-și facă lucrarea sa și să gândească la dragostea lui Dumnezeu.
Așadar, aceasta este lucrarea noastră a monahilor, după cum am spus de atâtea ori. Dar aceasta este o problemă care privește pe fiecare creștin. Însă mirenii, care trăiesc în lume, din cauza îndatoririlor familiale și sociale, nu au timp pentru prea multe lucruri. De aceea, bine este măcar să-și păstreze corect credința și, prin pocăință, să-și tămăduiască păcatele pe care le săvârșesc. Dacă vor păzi aceasta cu grijă, pot avea nădejde de mântuire. Pentru noi, monahii, însă, nu e de ajuns lucrul acesta. Dumnezeu, Cel care ne-a atras către El, ne-a hărăzit înainte de a ne naște. Ne-a atras către El, nu ne-a chemat. Ne-a hărăzit ca să-L urmăm în toate și ne așteaptă acolo. ,,Merg să vă pregătesc locaș și mă voi întoarce iarăși ca să vă iau să fim împreună”. Pe cine? Pe voi care ați primit poruncile mele. ,,Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan 12, 26). Așadar, mai exact, noi nu ne nevoim pentru a dobândi pocăința în mod formal pentru iertarea păcatelor noastre, provizoriu, ca să spun așa, ci ne nevoim pentru curățirea inimii, pentru a dobândi asemănarea (theoidía) ontologic cu Dumnezeu în mod practic. Și pentru ca ,,chipul și asemănarea” să devină realitate și să se realizeze pe deplin și să dobândim dumnezeiești însușiri pentru care ne-a creat încă de la început Tatăl și Creatorul nostru.
Manastirea Vatoped/ATHOS

Vedeți, nu trebuie să trecem cu vederea taina aceasta, pentru că atunci când uităm care este fundamentul existenței noastre, foarte ușor putem fi înșelați. Așadar, monahul nu trebuie să uite nici o clipă că este creat ,,după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu”. Dumnezeu, Creatorul tuturor, atunci când, din dragoste a hotărât să creeze făptura, în ce mod a făcut aceasta? ,,El a zis și s-a făcut, a poruncit și s-a zidit”. Însă, observăm că, în cazul creării omului, nu se întâmplă același lucru. Căci omul a fost creat prin intervenția directă a Dumnezeului Celui Întreit, pe care Îl slăvim și Căruia ne închinăm. Așadar, prin intervenția lui Dumnezeu a fost creat omul. Omul este creat de mâinile lui Dumnezeu și este înzestrat cu însușiri dumnezeiești pentru că a fost creat ,,după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Omul este o ,,copie” a ,,originalului”. Nu ne-a arătat Hristos, prin prezența sa, toate însușirile cele dumnezeiești? Spune Hristos: ,, Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (Ioan 14, 12). Ce vrea să însemne aceasta? Nu este cea mai mare putere a asemănării atunci când omul poate, în mod practic, să se asemene Creatorului său care este ,,chipul și asemănarea” sa? Așadar, aceasta este datoria noastră.
Așadar, primul lucru cu care trebuie să începem, frații mei, este ascultarea. Pentru că, vedeți, căderea a avut loc din cauza neascultării. De aceea, acum, datoria noastră, strădaniile noastre au un singur scop: să aflăm iarăși fundamentul ascultării absolute. Ascultarea de voia lui Dumnezeu…V-am vorbit și altădată despre asta. Nu este ceea ce greșit putem crede, că Dumnezeu, ca un stăpân și-a impus voia și poruncile Sale asupra supușilor Săi. Nu! Ascultarea de voia lui Dumnezeu este motivul existenței noastre. Fiindcă, toate cele ce există au o cauzalitate, aflându-și existența în cauza primară care este Dumnezeu. Așadar, deci, dacă acestea, care sunt cauzate de Cineva, nu mai depind de Acela, automat se vor pierde, vor dispărea. Deci, tema aceasta a ascultării față de Dumnezeu este ipostasul existenței noastre, nu se poate fără aceasta. Prin urmare, așadar, totul începe cu ascultarea.
Ne-am putea gândi: ,,Ce mare lucru este ascultarea?”. Ce spuneam, de unde provine toată suferința omului? Din neînfrânarea minții, din nepăzirea minții. Și apoi, ce se întâmplă? Ne îndepărtăm de sensul dependenței absolute față de Dumnezeu. Pentru că ascultarea este punctul de pornire, dar ceea ce trebuie să râvnim noi este dragostea absolută față de Tatăl nostru Cel ceresc. Acest lucru trebuie să căutăm noi, nimic altceva. Iar toate aceste încercări ne conduc ca să dobândim acest lucru.
De aceea, veți porni la drum având în minte sensul ascultării absolute. Aveți grijă și păziți-vă mintea! Nu lăsați să pătrundă înăuntru vostru plăcerea de sine și dorința de a plăcea celorlalți care sunt roadele omului celui vechi. Nu avem nevoie aici nici de plăcerea de sine și nici de dorința de a plăcea celorlalți. Nimic din acestea două, pentru că noi ne-am lepădat de mama care ne-a născut, adică de personalitatea noastră, de omul cel vechi. Nu mai avem nevoie de acestea absolut deloc. Așadar, mintea, goală de orice nu este lucru dumnezeiesc, este obligată să se întoarcă către Dumnezeu și către dragostea Lui. E, iar despre punerea ei în practică ne spune Domnul: ,,Nu tot cel ce zice Doamne, Doamne, ci acela care ține poruncile Mele, acela este cel ce Mă iubește”. Pentru că prima poruncă este dragostea față de Domnul Dumnezeu: ,, Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău si din toată puterea ta”. În aceste patru elemente este cuprinsă toată existența noastră iar prin acestea dovedim dragostea noastră absolută față de Dumnezeu. Dar cum vom păstra noi toate acestea dacă înlăuntrul nostru există plăcerea de sine? Îmi place cutare lucru: de ce să-l aibă nu știu cine și să nu-l am eu? De ce cutare a zis nu știu ce despre mine? Așa începe blasfemia, cu acest ,,de ce”. Mai apoi, cel care va cădea în plăcerea de sine și nu va înțelege acest lucru, va continua cu dorința de a plăcea celorlalți și se va și bucura pentru ceea ce a făcut: ,,Ehei, ce bine că am reușit acest lucru!”. Ei bine, atunci diavolul începe și ,,roade”. Atunci omul va cădea în iubirea de sine și s-a sfârșit totul. Diavolul și-a făcut ,,treaba”.
Așadar, dacă noi nu vom deschide ușa, diavolul nu poate să intre, pentru că este afară. Însă diavolul este și el ,,minte”, așa cum este mintea omenească, așa este și acesta, are și el asemenea însușiri. Deci, pentru că el a văzut că noi, prin lepădarea de cele pământești, am îndepărtat cauzele unor eventuale pricini de ispitire, nu mai poate să ne ,,prindă” cu aceste lucruri. Acestea nu mai există. Dar, ce mai există încă? Există gândurile, există imaginile, iar diavolul anticipează acțiunile noastre. Și ,,lucrează” cu ele. ,,Aceasta nu trebuia să se facă așa”. Sau: ,,Ce-mi tot spune mie ce să fac, ce, el este Dumnezeu?”. În acest fel, dacă mintea nu va fi atentă și va primi aceste gânduri și va ,,vorbi” cu ele, atunci răul s-a întâmplat, porțile minții au fost deschise. Atunci, diavolul intră înăuntru și face rău, pentru că i s-a oferit prilejul să facă asta. Vedeți? De aceea, fundamentul lucrării noastre trebuie să fie ascultarea.
Vă rog, pentru dragostea voastră, să fiți cu luare aminte la aceasta, iar fără ascultare să nu primiți nimic. Iar dacă ați greșit ceva și ați săvârșit un păcat, imediat să îndreptați această greșeală prin pocăință și mărturisire. Să dovedim mărturisirea noastră în harul lui Dumnezeu și, chiar dacă am fost înșelați, să ne pocăim și să dobândim iarăși echilibrul duhovnicesc de mai înainte. Atunci când vom păstra ascultarea înlăuntrul nostru în acest fel, ca un dar de mare preț, așa cum v-am spus și altă dată, aceasta va da naștere smereniei. Pentru că, atunci când eu îmi jertfesc personalitatea mea, nu-mi mai aparțin absolut deloc mie și aștept ca celălalt să-mi spună ce să fac. Iar celălalt poate să fie egumenul, care este tatăl nostru duhovnicesc, ori semenul nostru, pentru că, între noi, există frați care dețin slujiri mai înalte în obște. Dar și aceștia fac ascultare față de egumen iar noi, la rândul nostru, trebuie să facem ascultare și față de ei, de vreme ce ei sunt un fel de ,,reprezentanți” ai egumenului în cadrul obștii.
Atunci când facem ascultare, jertfa este foarte mare, pentru că nu mai fac ceea ce doresc eu, ci fac ceea ce îmi spune celălalt. Iar aceasta este mintea smerită, adică punerea în practică a dragostei desăvârșite. Adică nu fac nimic de capul meu, fac ceea ce îmi spune celălalt. Asta înseamnă punerea în aplicare a dragostei. Aceasta, când este pusă în practică, atrage după ea smerenia. Iar atunci când smerenia, împreună cu dragostea, ca rod al ascultării, se apropie una de alta, atunci, imediat, dumnezeiescul har se apropie de minte. O luminează, o deschide, iar mintea începe și gândește corect și nu mai poate fi atrasă ușor de orice formă a lucrurilor iraționale. Atunci mintea devine sănătoasă, dobândește iluminare și știe încotro se îndreaptă, își amintește de unde își are originea și unde trebuie să ajungă. Își amintește că este aici, nu pentru altceva, ci pentru ca să se îmbrace în veșmântul asemănării, să fie ,,după chipul și după asemănarea” Creatorului ei. Atunci când smerenia și ascultarea există în mod faptic, atunci acolo se pogoară Duhul Sfânt, dumnezeiescul har și începe să-l tragă pe om către cele de sus. Când mintea va fi luminată și va deveni atentă, îl va simți pe diavol foarte ușor și, astfel, diavolul nu mai poate să facă ceea ce dorește. Pentru că, după cum v-am spus, diavolului nu i se îngăduie să acționeze fizic asupra noastră. Dar, prin înșelăciune, minciuni și judecăți false, el încearcă să-l facă pe monah să consimtă și să primească iraționalul. Ei, bine aceasta reprezintă o înfrângere pentru monah și prin această mică breșă diavolul își face loc și începe să aibă putere asupra lui. De aceea, trebuie să fiți cu mare băgare de seamă. Fundamentul ascultării este inalienabil. Când veți dobândi aceasta, atunci se trezește înlăuntrul nostru, în mod firesc, smerenia. Pentru că, atunci, dumnezeiescul har, care a luat locul mamei noastre după trup și se află alături de noi tot timpul pentru refacerea noastră, pentru curățirea noastră interioară, atunci când va vedea că există ascultare, atunci va da naștere smereniei. Iar atunci când smerenia există laolaltă cu ascultarea, atunci, așa cum am spus și înainte, diavolul nu mai poate să intre acolo, pentru că mintea nu se mai lasă înșelată.
Cel care face ascultare desăvârșită în smerenie gândește că este mai mic decât toți oamenii și nu este vrednic de nimic. Atunci, Dumnezeu îl răsplătește pe cel smerit trimițând harul Său. Ei bine, așa începe urcușul nostru, progresul nostru duhovnicesc. Așa cum am spus mai devreme, atunci când mintea va fi luminată, nu va mai putea fi înșelată ușor. Și nu doar că nu se lasă înșelată ușor, dar, ca într-o oglindă, ne este adusă în fața ochilor imaginea noastră de ființe create ,,după chipul și asemănarea ” lui Dumnezeu și punctul final și scopul vieții noastre, adică unirea cu Hristos. ,, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17, 21-24). Vedeți aici ce binecuvântată plămadă a unirii dintre existența omenească și cea dumnezeiască?
Acesta este sfârșitul binecuvântat pe care noi îl așteptăm. Și vom dobândi aceasta atunci când ne vom curăți inima și vom reuși aceasta dacă vom fi cu băgare de seamă la fundamentul lucrării de mântuire, care este ascultarea. Atunci când omul nu mai face voia lui deloc, și este smerit, atunci ce mai poate face diavolul? Diavolul nu mai poate să se apropie, iar dumnezeiescul har, care este alături de noi în această lucrare, el este cel care își asumă transformarea noastră. Și, cum noi, singuri, din cauza neghiobiei noastre, ne-am înveșmântat cu haina morții, a omului pământean și stricăcios, mai apoi, dumnezeiescul har, dacă noi vom persista în ascultare și smerenie, ne va preschimba spre asemănarea cu Dumnezeu. Harul va veni asupra noastră și va crea omul el nou. Ne vom lepăda de omul cel vechi și ne vom îmbrăca în omul cel nou, cel după Hristos, copie a originalului care este Dumnezeu. Acest lucru îl va face harul, maica noastră, care se găsește înlăuntrul nostru.

Viata monahului: pocainta, smerenie si dragoste -2-

Posted in by adorcrysti | Edit



Fericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, descrie viața duhovnicească a monahului din chinovie drept întrecere în smerenie și dragoste.


Noi, monahii, avem harul sub două forme, după cum v-am spus și altă dată: l-am primit o dată la botez și l-am mai primit încă o dată la tunderea în monahism. Și este cu noi, este în noi sub forma maternității duhovnicești. Dar harul nu poate să intervină pentru că are întâietate libertatea persoanei. Cu toate că omul se îndreaptă către stricăciune și moarte, Dumnezeu nu ne-a ,,retras” dreptul libertății personale, astfel încât să nu mai avem libertatea de a gândi, a lua hotărâri și a făptui. Asta înseamnă să ai libertate ca persoană. În continuare, dumnezeiescul har, care este în noi, așteaptă ca libertatea să acționeze mai întâi și să hotărască: ,,Aleg binele și urăsc răul”. Atunci, harul primește această mărturisire din partea omului și începe restaurarea omului. Dar, dacă omul nu hotărăște în acest fel, atunci, dumnezeiescul har nu intervine pentru că, altfel, ar trebui să intervină în toată creația și chiar și asupra demonilor. Dacă, din dragoste, Dumnezeu ar acționa așa, atunci nu ar trebui să mai existe stricăciune, iar stricăciunea ar trebui desființată. Însă acest lucru nu este posibil pentru că, vedeți, Restauratorul, Părintele nostru, pentru a ne arăta sensul cel adânc al dependenței și al supunerii, s-a făcut ascultător întru toate fără ca acest lucru să fie necesar. Este drept ca eu să fac ascultare de Dumnezeu sau către altcineva mai mare decât mine, pentru că eu sunt mai mic decât aceștia, dar Cuvântul lui Dumnezeu față de cine trebuie să facă ascultare și să se supună? Față de cine, de vreme ce El este Creatorul tuturor? Însă, Acesta, pentru a ne arăta nouă însușirile sale dumnezeiești, intră în rolul celui dependent, al celui care face ascultare, pentru a ne convinge că, fără Dumnezeu, nu putem să ne ridicăm. Așadar, Domnul se face ,,ascultător până la moarte”. Toate acestea, frații mei, atunci când mintea se va ,,trezi”, ni le va înfățișa precum o oglindă, încontinuu în fața ochilor. Iar atunci când diavolul vrea să-l înșele pe om, atunci, imediat, ne apare imaginea aceasta în fața ochilor și omul se trezește: ,,Ei, ce fac eu acum? Nu am nevoie de lucrurile acestea pentru că sunt vătămătoare”. Vedeți cât trebuie să fim de atenți?
De aceea, vă rog, să fiți cu băgare de seamă, să citiți Sfinții Părinți. În cărțile pe care vi le-am lăsat este descrisă amănunțit lucrarea pocăinței și nu vă va rămâne nici un semn de întrebare sau vreo nelămurire. Deci, dacă nu veți citi, veți fi ,,fără cuvânt de apărare”. Să căutați, dar, și să și găsiți prilejul să cercetați lucrurile acestea despre care vă vorbesc. Să citiți, să cercetați! Pentru că cuvântul vorbit se pierde, iar eu, sărmanul, azi sunt, dar mâine nu voi mai fi printre voi. Egumenul nostru, ca un părinte este alături de voi dar ,,sarcina este grea” iar aici nu vorbim doar de Vatpedi. Vatopedi este aici, dar Vatopedi se întinde și în afara Sfântului Munte, în toată Grecia. Ei bine, toate aceste nelămuriri, întrebări pe care le aveți, vin ca o sarcină în plus peste cele pe care le are deja egumenul și părintele nostru duhovnicesc. Astfel, responsabilitățile lui sunt foarte mari. Așadar, chiar dacă nu avem parte mereu de cuvintele sale, trebuie să ne aplecăm asupra cuvântului scris, unde veți găsi amănunțit ceea ce v-am spus.
Manastirea Vatoped/ATHOS

În afară de asta, măi copii, ce aș putea să vă învăț eu, un biet om de la țară neînvățat? Însă toate acestea care s-au înscris nu sunt lucruri omenești, ci supraomenești! Și v-am mai spus și altă dată că aceasta este lucrarea bătrânului nostru [Gheron Iosif Isihastul, n.tr.], care este rădăcina noastră din care astăzi ați răsărit voi, vlăstarele sale. Eu eram un neînvățat neștiutor de carte, copil de la țară care nici numele nu știam să mi-l scriu, dar a trebuit să învăț carte ca să pot scrie viața bătrânului, ca să nu se piardă faptele lui după ce va fi trecut la cele veșnice. El, Bătrânul, mi-a deschis mintea, căci eu, după cum știți, sunt om neînvățat, nici părțile de vorbire nu le știu. Însă, când veți vedea textele acelea frumoase care s-au scris, veți înțelege imediat că acestea sunt rodul dumnezeiescului duh prin binecuvântarea părintelui nostru, care este rădăcina noastră din care ați răsărit voi, vlăstarele cele tinere. Și suntem datori să dovedim originea noastră. Trebuie să fim exemplu și celor din jurul nostru dar și celor care vor veni după noi. De aceea, aveți datoria de a cerceta aceste cărți, pentru că, citindu-le, veți găsi acolo răspuns la toate problemele voastre. Veți găsi scris acolo despre toate schimbările în rău care se întâmplă în viața noastră iar acestea sunt atât de multe! Mai ales vouă, care sunteți tineri novici ori monahi vă lipsește experiența fiindcă timpul lucrării mântuirii este și el puțin. Ei bine, unele lucruri s-ar putea să vă ,,amețească” pentru că diavolul este rău și îl ațâță încontinuu pe monah pentru a greși. Ne prezintă minciuna ca adevăr și adevărul ca minciună. Așadar, imediat ce facem greșeala, diavolul ne lovește puternic cu gânduri de deznădejde: ,,Ce-ai făcut? Cum ai făcut asta? Cum o să te mai rogi acum?”. Eu vă spun acum ce poate face el în mod practic. După ce ne-a lovit cu deznădejde, a stins în inima noastră orice fel de ardoare și de zel. Ardoarea și zelul reprezintă forța motrice, sunt armele cu care luptăm, iar diavolul are de grijă să lovească chiar în punctul acesta. De aceea, pentru că nu puteți auzi mereu cuvânt de învățătură prin viu grai, puteți citi tot ceea ce ați auzit aici. Nu fiți comozi și cercetați lucrurile acestea! Veți găsi acolo scris cu de-amănuntul tot ceea ce, în mare, v-am spus eu aici. Orice nelămurire și răspunsul la orice întrebare îl veți găsi acolo înăuntru. Toate acestea sunt spre ajutorul nostru și provin de la ,,rădăcina” noastră, de la gheronda, care nu mai este astăzi cu noi, este în cer, și de acolo, ca un părinte duhovnicesc, ne ține pe toți laolaltă și, cu binecuvântarea lui s-au făcut toate cele pe care le vedem aici în jurul nostru unde ne găsim și noi.
De aceea, fac apel la dragostea voastră să citiți și să țineți rânduiala și programul mănăstirii. Pentru că, așa cum v-am mai spus, diavolului nu-i place programul nostru. Pentru că, dacă nu există rânduială, diavolul va căuta prilejul ca să te facă să aluneci și să te abați de la treburile tale. El are grijă să încerce să te scoată din rânduiala ta prin tot felul de vicleșuguri. Însă, atunci când există rânduială și toate se derulează după un program stabilit, el nu mai are unde să intervină, pentru că el nu se găsește pe lista aceea! Programul monahului este precum șinele de cale ferată. Trenul merge doar pe acele șine și nu poate să meargă altfel și nici să iasă de pe șine. De aceea, pentru noi, șinele reprezintă programul nostru zilnic. Și al mănăstirii, dar și al nostru personal. Fiecare dintre noi, dintre voi, imediat ce se retrage la chilia sa, trebuie să se gândească cum a petrecut el ziua aceea și ce a făcut pentru mântuirea sa. A făcut el în ziua respectivă tot ceea ce trebuie să facă un monah, după cum a făgăduit atunci când a venit la mănăstire? ,,Am făcut eu astăzi ce trebuie să facă un monah pe care harul lui Dumnezeu l-a chemat la El? Am greșit? Voi îndrepta greșeala mea prin pocăință”. Însă, în continuare, trebuie să fiu cu băgare de seamă și să mă gândesc bine din ce pricină am alunecat și am căzut. Care au fost pașii? Voi analiza cu atenție cum s-a întâmplat totul pentru ca, mai târziu, să fiu pregătit și să nu mai cad în aceleași greșeli. Noi trebuie să fim asemenea studenților care stau și se pregătesc pentru examenele pe care le au de dat. Dacă nu se va pregăti, cum se va prezenta la examen? De aceea, vă sfătuiesc ca, la sfârșitul fiecărei zile să stați și să reflectați la ceea cea ați făcut în ziua aceea. V-ați păzit mintea?
Așadar, vă rog pe toți din obște, de la cei mai mici până la cei mai mari, de la cei mai tineri și până la cei mai în vârstă și mai mari în slujire care au responsabilitățile cele mai mari, care poartă sarcini grele pe umerii lor, să vă supuneți cu toții în virtutea poruncii ascultării. Niciunul nu trebuie să uite, fie că are o ascultare ,,măruntă” sau este într-o slujire înaltă, de conducere, să-și mărturisească păcatele sale pentru a știi că fiecare trebuie să facă ascultare. Dacă nu face acest lucru și face doar ceea ce-i place, atunci cum va putea să lucreze dumnezeiescul har ca să-l lumineze ca să nu greșească? Și cum îi va arăta în sufletul său energia dragostei dumnezeiești? Pentru că noi, aici, la mănăstire, frații mei, nu așteptăm ca altcineva să lucreze mântuirea pentru noi. Noi trebuie să lucrăm mântuirea și nu mâine, ci astăzi, acum! ,,Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. După cum se va îngriji monahul de viața sa duhovnicească și de mântuirea sa, imediat va simți în inima sa pulsul dragostei dumnezeiești și prezența harului care este vestea cea bună a biruinței noastre. Acestea nu trebuie să lipsească. Dacă lipsesc acestea, atunci monahul nu a reușit nimic altceva decât să-și schimbe hainele lumești cu rasa și casa cu chilia. În rest, nimic.
Mă întorc și spun: una este pocăința. Dar, pentru noi, monahii, pocăința este un pic diferită. În lume, acolo unde trăiesc mirenii, dacă vor ține credința lor, dacă se vor spovedi și împărtăși și vor mai face în plus ceea ce vor putea, Dumnezeu, în milostenia sa, îi va primi în Împărăția Sa, cu siguranță. Pentru noi, însă, fraților, există așteptări mult mai mari. Noi suntem datori să ne curățăm inima de tot ce este necurat. Iar acest lucru nu se poate realiza așa ușor încât să depindă numai de noi. Acest lucru îl va face harul, ,,maica noastră duhovnicească”, dacă vom dovedi, prin deplină libertate personală, că nu ne supunem neascultării și iraționalului. Domnul nostru ce i-a răspuns diavolului atunci când îl provoca? ,,Mergi înapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini si numai lui Unuia sa-I slujești” (Luca 4, 5-8). Acesta, diavolul, va fi mereu în urma noastră și ne va pândi să ne atragă de la lucrarea noastră. Dar dumnezeiescul har, când ne va vedea atât de mult încercați va sta alături de noi și va lumina mintea noastră. Însă, doar atât? Acesta e doar primul pas, începutul. Atunci când vom veghea mai mult și vom începe lucrarea de curățire a inimii, și mintea va fi luminată în întregime. Atunci, nu doar că nu va mai putea diavolul să ne atingă, dar vom și vedea, dinainte, ce au gândit diavolii împotriva noastră! Asta înseamnă faptul de a fi de un chip cu Dumnezeu (theoidía)! Acesta este omul dumnezeiesc! De aceea, spuneau părinții înainte: ,,Monah este acela care îi simte pe demoni înainte ca aceia să atace”. Vedeți ce lucruri înalte putem săvârși noi? Iar toate acestea încep cu ascultarea, cu tăierea voii noastre, cu truda și nevoința neîntreruptă cea atotcuprinzătoare, care este și ea tot un aspect al ascultării și al supunerii.
V-am spus multe, iar acum mă rog ca dumnezeiescul har și Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare, nu doar cu Brâul, ci personal, cu prezența Ei, cu grija Ei de Maică, să ne dea puterea pentru a birui în cele din urmă și a dobândi cele râvnite și folositoare nouă. Amin!
luni, 2 mai 2016

INVIEREA Domnului nostru Iisus Hristos

Posted in by adorcrysti | Edit

Notițe pentru predică
Pr. Arhim. Marcu  Manolis
 Astăzi sărbătorim dătătoarea de viață  Înviere a Domnului și Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor  și  încununarea mântuirii noastre întru Hristos. Este  completa dispariție a păcatului și întoarcerea omului la condiția primordială de fericire. Reprezintă revenirea noastră la starea în care ne aflam înainte de neascultare, prin participarea din nou la viața veșnică și intrarea în Împărăția Cerurilor. Este adevăratul Paște. Așa cum sclavii israeliți au părăsit robia lui Faraon, așa și pe noi, acum, Învierea Domnului ne-a eliberat de sub captivitatea  Diavolului, ca să putem pleca din Egiptul patimilor către pământul promis și către adevărata viața întru Hristos. Prin aceasta, de la moartea pricinuită de păcat ne-am reîntors la viața adevărată și de la adâncul iadului ne-am urcat la cerul nemuririi și al libertății întru Hristos. Înainte eram copiii păcatului, pruncii diavolului, fiii întunericului și ai pierzării, iar El ne-a dat puterea să devenim fiii lui Dumnezeu. Izbăvirea noastră din păcat și înfierea ca fii ai lui Dumnezeu ne dau siguranța fermă că vom trăi și ne vom bucura de plinătatea harului și al adevărului, dăruite nouă de către Domnul, căci noi am văzut și am cunoscut pe Hristos Înviat, învingător al morții, ca rezultat al păcatului săvârșit de noi. Așa cum Adam, spune Apostolul Pavel, când a păcătuit, prin el a păcătuit  întreaga omenire, fiind condamnată la moarte, așa și Hristos când a înviat, învingând păcatul, cu el a înviat întreaga omenire.   Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia ( I Corinteni 15,22 ).Deci văzând noi că Învierea Domnului reprezintă victoria împotriva păcatului, suntem datori să o sărbătorim ca fiind și ziua propriei noastre victorii asupra păcatului, deci ca pe ziua propriei noastre învieri.
*  *  *
Lupta asupra păcatului s-a câștigat prin Învierea Domnului. Această zi ne este cea mai dragă sărbătoare.  Păcatul este cauza întregii noastre nefericiri. Mustrarea de conștiință, mâhnirea, suspinurile, durerile, bolile, privațiunile, frustrările, decesele, tot răul, ura și războaiele își au originea în păcat. El ne-a alungat din locul pentru care am fost creați. Ne-a privat de comunicarea cu Dumnezeu și de starea de continuă bucurie pentru care am fost zămisliți. Păcătuind am căzut atât de jos, încât a trebuit să vină însuși Dumnezeu Cuvântul  și prin sacrificiul Său pe cruce și  Învierea Sa să ne ridice,  cu moartea pe moarte călcând. Așa fiind, Biserica a rânduit ca  Sfânta Înviere să fie sărbătorită nu numai de Paște , ci și următoarele 40 de zile după Paște, precum și în fiecare Duminică a anului.Învierea nu este numai începutul victoriei noastre asupra păcatului și a morții spirituale, ci și darul lui Dumnezeu în realizarea virtuții. Este o garanție a propriei noastre învieri din moartea veșnică, care va avea loc la cea de-a doua venire a Domnului, când vom domni împreună cu El în Ceruri. Pentru ca aceasta să devină realitate trebuie ca fiecare credincios să –l părăsească pe diavol și lucrările lui și să trăiască viața cea nouă pe care ne-a adus-o Domnul Înviat. Să lepede păcatul care este nefiresc și să reușească starea de virtute care este firească prin natura sa. Să deteste răul, precum David care spune : Nedreptatea  am urât și am disprețuit… ( Psalmul 118, 163 ) și dimpotrivă să iubească binele , precum a spus Psalmistul : …iar legea Ta am iubit ( Psalmul 118,163 ) și Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul și topazul ( Psalmul 118, 127 ).
Astăzi la Vecernia Dragostei se citește un fragment din Sfânta Evanghelie  în mai multe limbi, în care se vorbește despre apariția Domnului în mijlocul ucenicilor Săi, după Sfânta Sa Înviere din morți. Vedem că El este reprezentat nu ca o persoană care a fost persecutată, ci ca un rege măreț, care își trimite ucenicii să-i continuie activitatea de mântuire a lumii. În timp ce le-a transmis Sfântul Duh, le-a dat și putera să ierte sau nu păcatele oamenilor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Vedem în sfârșit că unul dintre ucenicii Domnului, Toma, nu s-a aflat la prima înfățișare a Acestuia și s-a îndoit cu privire la adevărul celor relatate de apostoli despre Învierea Lui. El stăruie să atingă cu mâna sa coasta Domnului. Astfel, neîncrederea lui Toma s-a transformat într-o bună necredință, deoarece Sfinții Apostoli nici măcar un mit plin de înțelepciune, cu alte cuvinte născociri de la un capăt la altul, nu ne-au spus despre Învierea Domnului, ci chiar au devenit martorii ai Învierii celui Preaslăvit.
* * *
Mai întâi l-au văzut pe Domnul înviat din morți Maria Magdalena și cealaltă Marie, care este Născătoarea de Dumnezeu și  alte mironosițe. În al doilea rând l-a  văzut pe Domnul Apostolul Petru, apoi, în al treilea rând s-a arătat lui Cleopa și Luca, pe drumul spre Emaus. Iar a patra arătare este aceasta. Era seara zilei Învierii Domnului. Porțile casei în care erau ascunși ucenicii Săi de frica iudeilor erau închise. Iisus a apărut în mijlocul lor și i-a salutat zicând: Pace vouă! Apoi le-a arătat urmele lăsate de cuiele care i-au străpuns mâinile și rana din coaste, ca să le dovedească că este El, iar ucenicii să fie siguri de realitatea existenței Lui. Și s-au bucurat ucenicii că l-au văzut pe Domnul, iar El le-a repetat : Pace vouă! De data aceasta însă nu în felul unui salut, ci ca o declarație care arată că prin moartea Lui pe cruce și Învierea Sa din morți s-a restabilit pacea între Dumnezeu și oameni. Apoi le-a zis : Așa cum Tatăl m-a trimis pe mine în lume să-i împac pe oameni cu Dumnezeu, așa și Eu vă trimit pe voi să propovăduiți pacea în lumea întreagă. Atunci le-a insuflat Duhul Sfânt și le-a zis : primiți harul Duhului Sfânt și prin puterea acestui har vor fi iertați de păcate aceia pe care voi îi veți ierta și nu vor fi iertați aceia pe care voi nu îi veți ierta. Așa cum spune Evanghelistul Matei : Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă…( Matei 28, 19-20).
* * *
Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Când s-a întors i-au spus cei  10 ucenici care au fost prezenți ( Iuda se spânzurase ) că l-au văzut pe Domnul înviat din morți. Dar Toma a răspuns că dacă nu va vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu va pune degetul său în semnul cuielor și dacă nu va pune mâna sa în coasta Lui, nu va crede. Dumnezeu a permis ca Toma să arateaceastă necredință  ca să ne dea nouă încă o ocazie ca să ne convingem pe deplin de adevărul Învierii Sale. Așa cum spune Apostolul Ioan în prima sa epistolă : Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre cuvântul vieții, –  și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă –, ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos. ( I Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan  1, 1-3). Iată deci că Apostolii au fost primii mari și adevărați pacificatori ai lumii. Așa cum Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul către oameni, așa și Fiul îi trimite pe Sfinții Apostoli aducători de pace întru Hristos către toate neamurile. O misiune ecumenică. Ca să ne învețe, să propovăduiască Sfântul Botez, să ne predea Sfintele Porunci și întreaga educație a vieții întru Hristos. Tot ceea ce ne-a poruncit El. Nu numai ce ne place nouă. Totul, toate. Nu credința după voința și placul nostru. Domnul promite Sfinților Apostoli că va fi alături de ei în toate zilele ce vor urma. Nu va exista ziuă în care ei nu vor avea ajutorul Său. Iar acest lucru va dura până la sfârșitul lumii, când vom avea toți parte de veșnica bucurie, așa cum spun atât profeții, cît și apostolii.
 Traducere Cristina Petrescu
Redactare Luminița Terpea | Graiul ortodox

,,Chei de sunet"

Le mulțumesc cu precădere persoanelor interesate de acest blog:



>† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a