Mircea Eliade în ,,Vremea”( anul IX), 10 octombrie 1937, p. 5-10:

marți, 8 noiembrie 2016



,, Omul care n-a fost preocupat, cel puțin o dată în viața lui de probleme teologice-este iremediabil un mediocru. Din reacțiunea unui om față de teologie, îi ghicești dimensiunile spirituale.  Nimic mai deprimant, mai înspăimântător, în actuala condiție a Occidentului, decât ,,triumful inteligenței” contra teologiei. (Firește, e mai mult vorba de un triumf al omului deștept împotriva gânditorului.) Dintre toate spectacolele deprimante la care am asistat în viața mea- nici unul nu m-a întristat mai mult decât observațiile,,inteligente” ale unui prieten la un început de conversație teologică. 
Ești gata să crezi atunci că omul contemporan a decăzut iremediabil, și nici o forță istorică nu-l mai poate regenera, nu-i mai poate restaura demnitatea pierdută. 
Într-o cultură, nivelul spiritual este cu atât mai coborât, cu cât problematica teologică este mai ignorată sau mai umilită. Au fost vremuri în România modernă când era atât de rușinos să pronunți cuvântul teologie; încât și fețele bisericești se fereau de el. Se vorbea atunci de ,,forță de materie”, de ,,energie morală”, de ,,ideal”. Au fost anii cei mai coborâți ca nivel spiritual din câți a cunoscut nefericita noastră cultură modernă.  Sterilitatea spirituală a Americii, covârșitoarea ei vulgaritate, merge mână-n mână cu laicizarea teologiei. Cu transformarea unui sistem de amețitoare metafizică și Revelație, în nenumărate sisteme de morală, igienă, politică socială,  birth-control etc.
...Dar în același timp, cât este de adevărat și reversul medaliei; că tot atât de iremediabil mediocru este omul care n-a cunoscut niciodată în viața lui melancolia. Care a cunoscut numai tristețea feminină a amintirilor, sau nostalgia sentimentală (românească, moldovenească); și s-a înduioșat că nu mai are șaptesprezece ani, sau a lăcrimat întâlnind într-o carte uitată floarea strivită acolo cu foarte multe toamne înainte...Nu în aceste înduioșări și nostalgii se revelează melancolia, instrument major de cunoaștere, singura care poate tulbura și zgudui împărăteasca siguranță a teologiei...”

~ 0 comentarii: ~

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."


Feodor M. Dostoievski