Drumul

marți, 8 noiembrie 2016




I

Lentile-n lentile cum ne absorb, ne cheamă în
semnele descrise-n parabole grădini
parabole deșerturi, încet-călătorii
cum pelerinii sunt frunza sau fructa, profetic
                                          prin statele tulpinii
(Șerpii Boua, Neutrinii)
Epifania arde! Nu-i gând în Slava Sa!
Iubire, doar Iubire,
se dovedește acolo. Privește Fața Sa!
Acolo-i pretutindeni
E arta de-a vedea
izvor curat în piatră
țâșnind atingi
din slavă
cu plângerea înceată în rugă
                        O, lume se descrie!
am și uitat, ne doare


II


deodată în lumină
ființele explozii
în slavă
mulțimi de ere-n străvezime
(ci timpul șlefuit în har, privește-l Taină)

visam
cum un lotus ne poartă, cum așezați plutim
prin apa sa, cum înțelept, fireasca gândire
despre seară, a noastră-n lumina
sa, o poartă
cu fiecare gest al vâslei răvășind
în muzica atât de apropiată
    a astrului pe care îl descrie!
O, Evidență a lumii, poezie!



III

dar mai frumoasă ziua-n care spune
apropie-te, vino din nou, nimic
nu s-a stricat în risipire, iată
adevărată viața ta. Începe
dintotdeauna, orbule, era

(erau după-amieze, salcâmi și dimineți
erau săli. Măsură, ritm, proporție,
o ceață sfâșiată-n carne, am ajuns
aproape temător de bucurie

odată s-a aprins
atunci, exact. Ce timp imens era între secunde!
În golul dintre litere-am trăit
seara din nou, dar numărată în silabe

Conduși de postulate, gândiți și demonstrați
de sângele-n cadență. Am fost
vom fi curați și clari
căci o sentință se lansează-n  aer
ca un paianjen versul de mătase
noi știm în sânge fulgerarea Sa)

încuiat adâncul pecetluit
cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit
(A spus despre toate întâmplările
odată, de mult, un rege, Manase)

Iată-mă
părăsit, am
ochi și aș plânge, mi-e dor
unde e calea întoarcerii?
a câta ușe din ce colorat coridor?
sunt același, același, dar oricum
memoriei i-am aprins, căutând, răscolindu-te, rug

Sunt același, același, redă-mă
rogu-te
drumului

IV
El e pretutindeni și deodată
toate sunt în toate, am spus
dar pentru a trăi(sau a scrie)
    o seară-n lumină se lasă


de-aceea se arată
în încăperea de taină a sufletului grădină
ca ninsă de muzică se apropie ca
viața-n splendoarea ei să revină

                                 puteți intra!
am văzut morți și răniți. Am să văd judecată
toate cuvintele-n aer rămân. Iată!


  • Daniel Turcea(vol. Iubire. Înțelepciune fără sfârșit)

~ 1 comentarii: ~

adorcrysti says:
at: 08.11.2016, 21:11 spunea...

Isihia

Sfântă iubire
-căci în jurul inimii rotește acoperământul
întunericului
cel ce cere va lua
cu fața descoperită(adică omul dinăuntru)
oglindind
Slava Domnului

nu aripi trupești ca ale păsărilor
ci ale Duhului, chemând, ușurând,
cu aripi inteligibile.
Cel nesfârșit și fără trup se micșorează pe Sine
din Bunătate nesfârșită.



Trupul acesta subțire s-a îmbrăcat
prin ochiul care vede.


Mai mult decât să arzi pe rug
rug ți-e trupul de-l
desparți de suflet
și-l însetezi de patimă și somn.

Mai mult decât să lași să muște biciul
din trup, pentru că nu poți nici șopti
că Dumnezeu e numai o părere
că nu-i în tine
și decât tine nu-i adevărat,

Mai mult decât să crești ca o fântână
între nisipuri
este să ai milă
de cel sărac, de cel
ce are
de tine,
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau de hrana ta mai multă lipsă,
căci, dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."

Feodor M. Dostoievski