Al X-lea Imn al Credinţei

duminică, 13 noiembrie 2016




​​
Pe glasul: „mai marele vestitorilor”


1.

Tu, Domnul meu, ai spus spre a fi scris: „Deschide gura ta şi o voi umple”.
Iată, deschisă-i spre Tine gura robului Tău şi gândul lui!
Umple-o, Doamne, cu harul Tău,
ca după voia Ta să îţi cânt laudă!

Responsorium: Învredniceşte-mă cu teamă să mă apropii de darul Tău!


2.

Cuvântării îi sunt trepte - după măsura fiecăruia.
De treapta de jos mă voi apropia eu - îndrăznind.
Sub tăcere pecetluită-i naşterea Ta,
şi ce gură va îndrăzni s-o iscodească.

3.

Chiar dacă una este natura Ta, explicaţiile despre ea sunt numeroase:
cuvântări elevate, şi modeste, sărace, de asemenea. Din locul cel mai smerit, ca pe o fărâmitură,
fă-mă vrednic să culeg o părticică din înţelepciunile Tale .

4.

Cuvântarea Ta vădită, tăinuită-i lângă Cel Care Te-a născut.
Îngerii în bogăţia Ta află, iată, prilej de uimiri.
Un mic pârâu, Doamne, din desluşirea Ta celor de jos
belşug de interpretări le este.

5.

Căci dacă marele Ioan strigat-a
„Nu sunt vrednic, Doamne, de curelele încălţărilor Tale!”,
eu, precum păcătoasa, la umbra
veşmântului Tău să mă adăpostesc, prin el să fiu eliberat.

6.

Şi cum ei, care era înspăimântată, i-a venit inima la loc, când a fost tămăduită,
vindecă-mi spaima venită din frică, ca întru Tine să-mi vină inima la loc!
Ca să renasc lângă veşmântul Tău,
lângă trupul Tău, ca după puterea mea să istorisesc despre el.

7.

Veşmântul Tău, Doamne, ne este izvor de tămăduiri.
În veşmântul Tău văzut locuieşte tainică puterea Ta.
Puţină salivă din gura Ta şi din nou
lumina-i mare – lumină în lăuntrul tinei.

8.

În pâinea Ta e tăinuit Duhul – ce nu-i de mâncat.
În vinul Tău locuieşte focul –  ce nu-i de băut.
Duh în pâinea Ta, foc în vinul Tău:
minuni aparte pe care le-au primit buzele noastre.

9.

Când Domnul a coborât pe pământ, la cei muritori,
într-o creaţie nouă le-a creat, ca pentru îngeri.
Căci foc şi duh în ele a amestecat,
ca de foc şi de duh să fie, tainic.


10.

Serafimul cărbunele aprins nu l-a atins cu degetele lui,
de gura lui Isaia l-a atins numai!
Acela nu l-a ţinut şi acesta nu l-a mâncat!
Nouă, însă, iată, ni le-a dat Dumnezeu pe amândouă.

11.

Îngerilor-duhuri hrană din cea pentru cei trupeşti
le-a oferit Avraam şi ei au mâncat. Minune nouă,
căci Domnul nostru mare (dat-a) celor trupeşti
foc şi Duh spre a mânca şi spre a bea.

12.

Foc păcătoşilor, în mânie, a coborât şi i-a mistuit.
Focul milostivirii în pâine a pogorât şi s-a sălăşluit.
În loc ca focul să-l fi mâncat pe om,  
Foc în pâine aţi mâncat şi aţi câştigat viaţă.  

13.

Peste jertfa lui Ilie focul a coborât şi a mistuit-o.
Focul iubirii a fost pentru noi jertfă de viaţă.
Focul (acela) a consumat ofranda.
Focul Tău, Doamne, noi l-am mâncat în chip de ofrandă.

14.

Oare „cine a ţinut vântul în mâinile Sale?” Vino şi vezi
o, Solomon, ce a făcut pentru noi Domnul tatălui tău!
Focul şi Duhul fără a fi de o natură
le-a amestecat şi le-a revărsat în mâinile ucenicilor Săi.

15.

„Cine a adunat apele în voal?”, a întrebat tot el apăsat.
Iată, în voal izvorul – sânul Mariei.
Din Potirul Vieţii picătură de viaţă,
într-un voal, primesc roabele Tale.

16.

Iată, puterea tăinuită în voalul Sfântului Duh!
Putere pe care nici-o minte, niciodată, n-a cuprins-o!
Şi-a plecat iubirea Sa şi S-a pogorât spre a plana
pe voalul altarului împăcării.

17.

Iată, foc şi Duh în pântecele Născătoarei!
Iată, foc şi Duh în fluviul în care ai fost botezat!
Foc şi Duh în botezul nostru!
În pâine şi în potir – foc şi Duh Sfânt!

18.

Pâinea Ta l-a omorât pe cel-lacom care ne făcuse pâinea lui.
Potirul Tău a distrus moartea care, iată, ne înghiţise.
Noi Te-am mâncat, Doamne, şi Te-am băut:
n-a fost spre a Te distruge, ci pentru a trăi în Tine.

19.

Cureaua încălţămintei Tale înfricoşătoare era pentru cei înţelepţi.
Poala hainei Tale – temere pentru cei învăţaţi.
Generaţia noastră, proastă în iscodirea ei,
iată, a înnebunit, ca îmbătată cu vin nou.


20.

Minune-s urmele Tale pe apele pe care ai mers.
Marea cea mare s-a supus sub picioarele Tale.
Micului fluviu şi El S-a supus
căci S-a plecat şi a fost botezat în el.

21.

Fluviul se asemăna lui Ioan care a botezat în el.
Cei doi: unul altuia imagine în slăbiciune.
Fluviului mic şi slujitorului slab
S-a supus Domnul amândurora.  

22.

Iată, pline-s, Doamne, braţele mele de fărâmituri de la masa ta,
şi nu am loc la sânul meu, din nou.
Când îngenunchez, reţine-Ţi darul
şi ca un Vistiernic, comoara Ta păzeşte-o, ca să ne-o redai.




​​​​Traducere din limba siriacă: Costion Nicolescu
SF. EFREM SIRUL

~ 0 comentarii: ~

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."

Feodor M. Dostoievski