Viata monahului: pocainta, smerenie si dragoste -2-

luni, 9 mai 2016




Fericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, descrie viața duhovnicească a monahului din chinovie drept întrecere în smerenie și dragoste.


Noi, monahii, avem harul sub două forme, după cum v-am spus și altă dată: l-am primit o dată la botez și l-am mai primit încă o dată la tunderea în monahism. Și este cu noi, este în noi sub forma maternității duhovnicești. Dar harul nu poate să intervină pentru că are întâietate libertatea persoanei. Cu toate că omul se îndreaptă către stricăciune și moarte, Dumnezeu nu ne-a ,,retras” dreptul libertății personale, astfel încât să nu mai avem libertatea de a gândi, a lua hotărâri și a făptui. Asta înseamnă să ai libertate ca persoană. În continuare, dumnezeiescul har, care este în noi, așteaptă ca libertatea să acționeze mai întâi și să hotărască: ,,Aleg binele și urăsc răul”. Atunci, harul primește această mărturisire din partea omului și începe restaurarea omului. Dar, dacă omul nu hotărăște în acest fel, atunci, dumnezeiescul har nu intervine pentru că, altfel, ar trebui să intervină în toată creația și chiar și asupra demonilor. Dacă, din dragoste, Dumnezeu ar acționa așa, atunci nu ar trebui să mai existe stricăciune, iar stricăciunea ar trebui desființată. Însă acest lucru nu este posibil pentru că, vedeți, Restauratorul, Părintele nostru, pentru a ne arăta sensul cel adânc al dependenței și al supunerii, s-a făcut ascultător întru toate fără ca acest lucru să fie necesar. Este drept ca eu să fac ascultare de Dumnezeu sau către altcineva mai mare decât mine, pentru că eu sunt mai mic decât aceștia, dar Cuvântul lui Dumnezeu față de cine trebuie să facă ascultare și să se supună? Față de cine, de vreme ce El este Creatorul tuturor? Însă, Acesta, pentru a ne arăta nouă însușirile sale dumnezeiești, intră în rolul celui dependent, al celui care face ascultare, pentru a ne convinge că, fără Dumnezeu, nu putem să ne ridicăm. Așadar, Domnul se face ,,ascultător până la moarte”. Toate acestea, frații mei, atunci când mintea se va ,,trezi”, ni le va înfățișa precum o oglindă, încontinuu în fața ochilor. Iar atunci când diavolul vrea să-l înșele pe om, atunci, imediat, ne apare imaginea aceasta în fața ochilor și omul se trezește: ,,Ei, ce fac eu acum? Nu am nevoie de lucrurile acestea pentru că sunt vătămătoare”. Vedeți cât trebuie să fim de atenți?
De aceea, vă rog, să fiți cu băgare de seamă, să citiți Sfinții Părinți. În cărțile pe care vi le-am lăsat este descrisă amănunțit lucrarea pocăinței și nu vă va rămâne nici un semn de întrebare sau vreo nelămurire. Deci, dacă nu veți citi, veți fi ,,fără cuvânt de apărare”. Să căutați, dar, și să și găsiți prilejul să cercetați lucrurile acestea despre care vă vorbesc. Să citiți, să cercetați! Pentru că cuvântul vorbit se pierde, iar eu, sărmanul, azi sunt, dar mâine nu voi mai fi printre voi. Egumenul nostru, ca un părinte este alături de voi dar ,,sarcina este grea” iar aici nu vorbim doar de Vatpedi. Vatopedi este aici, dar Vatopedi se întinde și în afara Sfântului Munte, în toată Grecia. Ei bine, toate aceste nelămuriri, întrebări pe care le aveți, vin ca o sarcină în plus peste cele pe care le are deja egumenul și părintele nostru duhovnicesc. Astfel, responsabilitățile lui sunt foarte mari. Așadar, chiar dacă nu avem parte mereu de cuvintele sale, trebuie să ne aplecăm asupra cuvântului scris, unde veți găsi amănunțit ceea ce v-am spus.
Manastirea Vatoped/ATHOS

În afară de asta, măi copii, ce aș putea să vă învăț eu, un biet om de la țară neînvățat? Însă toate acestea care s-au înscris nu sunt lucruri omenești, ci supraomenești! Și v-am mai spus și altă dată că aceasta este lucrarea bătrânului nostru [Gheron Iosif Isihastul, n.tr.], care este rădăcina noastră din care astăzi ați răsărit voi, vlăstarele sale. Eu eram un neînvățat neștiutor de carte, copil de la țară care nici numele nu știam să mi-l scriu, dar a trebuit să învăț carte ca să pot scrie viața bătrânului, ca să nu se piardă faptele lui după ce va fi trecut la cele veșnice. El, Bătrânul, mi-a deschis mintea, căci eu, după cum știți, sunt om neînvățat, nici părțile de vorbire nu le știu. Însă, când veți vedea textele acelea frumoase care s-au scris, veți înțelege imediat că acestea sunt rodul dumnezeiescului duh prin binecuvântarea părintelui nostru, care este rădăcina noastră din care ați răsărit voi, vlăstarele cele tinere. Și suntem datori să dovedim originea noastră. Trebuie să fim exemplu și celor din jurul nostru dar și celor care vor veni după noi. De aceea, aveți datoria de a cerceta aceste cărți, pentru că, citindu-le, veți găsi acolo răspuns la toate problemele voastre. Veți găsi scris acolo despre toate schimbările în rău care se întâmplă în viața noastră iar acestea sunt atât de multe! Mai ales vouă, care sunteți tineri novici ori monahi vă lipsește experiența fiindcă timpul lucrării mântuirii este și el puțin. Ei bine, unele lucruri s-ar putea să vă ,,amețească” pentru că diavolul este rău și îl ațâță încontinuu pe monah pentru a greși. Ne prezintă minciuna ca adevăr și adevărul ca minciună. Așadar, imediat ce facem greșeala, diavolul ne lovește puternic cu gânduri de deznădejde: ,,Ce-ai făcut? Cum ai făcut asta? Cum o să te mai rogi acum?”. Eu vă spun acum ce poate face el în mod practic. După ce ne-a lovit cu deznădejde, a stins în inima noastră orice fel de ardoare și de zel. Ardoarea și zelul reprezintă forța motrice, sunt armele cu care luptăm, iar diavolul are de grijă să lovească chiar în punctul acesta. De aceea, pentru că nu puteți auzi mereu cuvânt de învățătură prin viu grai, puteți citi tot ceea ce ați auzit aici. Nu fiți comozi și cercetați lucrurile acestea! Veți găsi acolo scris cu de-amănuntul tot ceea ce, în mare, v-am spus eu aici. Orice nelămurire și răspunsul la orice întrebare îl veți găsi acolo înăuntru. Toate acestea sunt spre ajutorul nostru și provin de la ,,rădăcina” noastră, de la gheronda, care nu mai este astăzi cu noi, este în cer, și de acolo, ca un părinte duhovnicesc, ne ține pe toți laolaltă și, cu binecuvântarea lui s-au făcut toate cele pe care le vedem aici în jurul nostru unde ne găsim și noi.
De aceea, fac apel la dragostea voastră să citiți și să țineți rânduiala și programul mănăstirii. Pentru că, așa cum v-am mai spus, diavolului nu-i place programul nostru. Pentru că, dacă nu există rânduială, diavolul va căuta prilejul ca să te facă să aluneci și să te abați de la treburile tale. El are grijă să încerce să te scoată din rânduiala ta prin tot felul de vicleșuguri. Însă, atunci când există rânduială și toate se derulează după un program stabilit, el nu mai are unde să intervină, pentru că el nu se găsește pe lista aceea! Programul monahului este precum șinele de cale ferată. Trenul merge doar pe acele șine și nu poate să meargă altfel și nici să iasă de pe șine. De aceea, pentru noi, șinele reprezintă programul nostru zilnic. Și al mănăstirii, dar și al nostru personal. Fiecare dintre noi, dintre voi, imediat ce se retrage la chilia sa, trebuie să se gândească cum a petrecut el ziua aceea și ce a făcut pentru mântuirea sa. A făcut el în ziua respectivă tot ceea ce trebuie să facă un monah, după cum a făgăduit atunci când a venit la mănăstire? ,,Am făcut eu astăzi ce trebuie să facă un monah pe care harul lui Dumnezeu l-a chemat la El? Am greșit? Voi îndrepta greșeala mea prin pocăință”. Însă, în continuare, trebuie să fiu cu băgare de seamă și să mă gândesc bine din ce pricină am alunecat și am căzut. Care au fost pașii? Voi analiza cu atenție cum s-a întâmplat totul pentru ca, mai târziu, să fiu pregătit și să nu mai cad în aceleași greșeli. Noi trebuie să fim asemenea studenților care stau și se pregătesc pentru examenele pe care le au de dat. Dacă nu se va pregăti, cum se va prezenta la examen? De aceea, vă sfătuiesc ca, la sfârșitul fiecărei zile să stați și să reflectați la ceea cea ați făcut în ziua aceea. V-ați păzit mintea?
Așadar, vă rog pe toți din obște, de la cei mai mici până la cei mai mari, de la cei mai tineri și până la cei mai în vârstă și mai mari în slujire care au responsabilitățile cele mai mari, care poartă sarcini grele pe umerii lor, să vă supuneți cu toții în virtutea poruncii ascultării. Niciunul nu trebuie să uite, fie că are o ascultare ,,măruntă” sau este într-o slujire înaltă, de conducere, să-și mărturisească păcatele sale pentru a știi că fiecare trebuie să facă ascultare. Dacă nu face acest lucru și face doar ceea ce-i place, atunci cum va putea să lucreze dumnezeiescul har ca să-l lumineze ca să nu greșească? Și cum îi va arăta în sufletul său energia dragostei dumnezeiești? Pentru că noi, aici, la mănăstire, frații mei, nu așteptăm ca altcineva să lucreze mântuirea pentru noi. Noi trebuie să lucrăm mântuirea și nu mâine, ci astăzi, acum! ,,Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. După cum se va îngriji monahul de viața sa duhovnicească și de mântuirea sa, imediat va simți în inima sa pulsul dragostei dumnezeiești și prezența harului care este vestea cea bună a biruinței noastre. Acestea nu trebuie să lipsească. Dacă lipsesc acestea, atunci monahul nu a reușit nimic altceva decât să-și schimbe hainele lumești cu rasa și casa cu chilia. În rest, nimic.
Mă întorc și spun: una este pocăința. Dar, pentru noi, monahii, pocăința este un pic diferită. În lume, acolo unde trăiesc mirenii, dacă vor ține credința lor, dacă se vor spovedi și împărtăși și vor mai face în plus ceea ce vor putea, Dumnezeu, în milostenia sa, îi va primi în Împărăția Sa, cu siguranță. Pentru noi, însă, fraților, există așteptări mult mai mari. Noi suntem datori să ne curățăm inima de tot ce este necurat. Iar acest lucru nu se poate realiza așa ușor încât să depindă numai de noi. Acest lucru îl va face harul, ,,maica noastră duhovnicească”, dacă vom dovedi, prin deplină libertate personală, că nu ne supunem neascultării și iraționalului. Domnul nostru ce i-a răspuns diavolului atunci când îl provoca? ,,Mergi înapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini si numai lui Unuia sa-I slujești” (Luca 4, 5-8). Acesta, diavolul, va fi mereu în urma noastră și ne va pândi să ne atragă de la lucrarea noastră. Dar dumnezeiescul har, când ne va vedea atât de mult încercați va sta alături de noi și va lumina mintea noastră. Însă, doar atât? Acesta e doar primul pas, începutul. Atunci când vom veghea mai mult și vom începe lucrarea de curățire a inimii, și mintea va fi luminată în întregime. Atunci, nu doar că nu va mai putea diavolul să ne atingă, dar vom și vedea, dinainte, ce au gândit diavolii împotriva noastră! Asta înseamnă faptul de a fi de un chip cu Dumnezeu (theoidía)! Acesta este omul dumnezeiesc! De aceea, spuneau părinții înainte: ,,Monah este acela care îi simte pe demoni înainte ca aceia să atace”. Vedeți ce lucruri înalte putem săvârși noi? Iar toate acestea încep cu ascultarea, cu tăierea voii noastre, cu truda și nevoința neîntreruptă cea atotcuprinzătoare, care este și ea tot un aspect al ascultării și al supunerii.
V-am spus multe, iar acum mă rog ca dumnezeiescul har și Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare, nu doar cu Brâul, ci personal, cu prezența Ei, cu grija Ei de Maică, să ne dea puterea pentru a birui în cele din urmă și a dobândi cele râvnite și folositoare nouă. Amin!

~ 0 comentarii: ~

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."


Feodor M. Dostoievski