Infinitele iubiri

luni, 4 ianuarie 2016



În noaptea grea a căutării mele
Tot colindam pe căi întunecate,
Şi nu vedem că printre nori sunt stele,
Eram orbită de lucrături deşarte.
Voiam să fac un pas către lumină
Să-mi limpezesc privirea tulburată,
Mă întrebam mereu, cine-i de vină,
De ce trăiesc în neguri ferecată?

Cu aripile frânte de lacrimi şi durere
Nu reuşeam să zbor către înalt,
Mă-nconjuram de lucruri efemere
Şi amăgită mă pregăteam de salt.
Dar eşuam prosteşte-n loc pustiu,
În vise-nşelătoare şi drumul cu dileme,
Nici om, nici piatră nu puteam să fiu
Ne-nţelegând  că sufletul îmi geme.

Din infinitele minuni ascunse
Doi ochi de înger m-au vegheat mereu,
Două aripi de aur aşteptau supuse
Să vină-n orice clipă-n ajutorul meu.
Şi ochii lui mi-au mângâiat suflarea
Au lăcrimat văzându-mă pierdută
Şi-n zbor m-a ridicat să văd cărarea
Ce ani de-a rândul mi-a fost neştiută.

versuri: Rodica Constantinescu

~ 0 comentarii: ~

Followers



† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a


"În jurul meu a fost întotdeauna minunea lui Dumnezeu, au fost atâtea păsări, atâţia copaci şi atâtea lunci fermecătoare, a fost cerul nemărginit şi senin, în vreme ce eu trăiam în nemernicie, fără să văd frumuseţea lucrării Domnului."


Feodor M. Dostoievski