Scara

Sfântul cuvios Ioan Scărarul  - Scara înțelegătoare sprijinită  pe pământul smereniei și deschizătoare a priveliștii luminate a dragostei

Scara postului să o urcăm, făcând popas duhovnicesc spre a ne adăpa din izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Pe care Sfântul Ioan Scărarul îl pune în pământul inimilor celor ce urmează nevoinţele duhovniceşti.

Măcar o picătură să ne străduim a agonisi, ca întărire pentru ostenelile ce ne stau înainte,
Şi mulţumiri smerite aducându-i părintelui monahilor, să-l lăudăm în cântări sfinte.

Ca un doctor iscusit vindecă patimile sufleteşti ale celor răniţi de sabia păcatelor cumplite,
Şi trupurilor noastre dăruieşte vindecare, ca să ne putem continua nevoinţele smerite.
Glasuri îngereşti vestesc praznicul luminat al celui ce a atins hotarul nepătimirii,
Deci, toţi să ne adunăm, aducând după putinţă, daruri de cinstire nevoitorului iubirii.

Scara Raiului a urcat cel ce mintea şi-a înălţat-o în adierile luminii cereşti,
Toate treptele smereniei le-a trecut, făcându-se vrednic de tainele dumnezeieşti.
Scara înţelepciunii sprijinidu-o de peretele inimii ai ajuns la vederea Cuvântului,
Pe care privindu-L prin fereastra înţelegătoare, te-ai îndulcit de răpirea gândului.

Scara iubirii ai urcat prin ostenelile neîncetate ale jertfirii pentru cei din nevoi şi ispite,
Şi privind Domnul la stăruinţa ta, te-a înconjurat cu flăcările dragostei Sale celei sfinte.
Plinind măsura nepătimirii, te-ai învrednicit cu îngerii a sluji la praznicul Luminii,
Şi sihăstria s-a umplut de laude dumnezeieşti, suspinând şi ea după dorul desăvârşirii.

Scara înţelepciunii zidindu-ţi cu cuvintele smerite şi trainice ale rugăciunii,
Ai alergat degrabă cu măsura paşilor îngereşti, ajungând la vederea Luminii,
În izvoarele lacrimilor tale ai înecat toată cugetarea deşertăciunii,
Şi spălând oglinda inimii cu roua iubirii ai văzut chipul nepătimirii.

În tăcerea sihăstiei te-ai mutat ca să auzi netulburat adierile Duhului,
Care povesteau despre frumuseţea Împărăţiei nemuritoare a Cuvântului,
Tainele şoptite la urechea inimii le-ai propovăduit cu îndrăzneală celor neîncercaţi,
Care luând folos din cuvintele tale au urcat şi ei trepte din scara celor luminaţi.

Focul patimilor aprins de vrăjmaş l-ai stins cu picăturile neîncetate ale umilinţei adevărate,
În cămara inimii s-au aşternut flăcările iubirii şi o, minune, nu mistuiau darurile luminate,
Cu strălucita cunună a gândurilor de pocăinţă ai cuprins pe Cel Ce te-a scos din marea deşertăciunii lumeşti,
Şi jertfa bineplăcută a mulţumirilor neîncetate ai dăruit Celui Ce te-a adus la limanul vieţii pustniceşti.

Toată filosofia vieţuirii îngereşti învăţându-o, ca un părinte iscusit, ai venit în ajutorul celor încercaţi,
Şi cu sfaturile tale părinteşti ai croit lor cale prin care au ajuns la izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Cu ale tale învăţături ai mişcat inimile spre pocăinţă şi ai aprins focul râvnei bineplăcute Domnului,
Cu dalta rugăciunii ai spart zidurile inimilor împietrite, arătând celor mai înainte întunecaţi lumina Adevărului.

Cu osteneala nevoinţelor tale ai zidit scară, prin care ai ajuns la porţile Vieţii luminate,
Şi prin legătura rugăciunii trăgând şi pe cei neputincioşi, au urcat şi ei treptele de tine arătate.
Ca un pom mult roditor ai răsărit în grădina monahilor, hrănind pe toţi cu dumnezeieştile cuvinte,
Care i-a întărit a lucra nevoinţele duhovniceşti, săpând pământul inimii spre a afla comoara vieţii desăvârşite.

Ca o fântână adâncă de cugetări dumnezeieşti te-ai arătat, adăpând pe cei însetaţi de îndumnezeire,
Care coborând frânghia gândului smerit au scos după măsura fiecăruia apa cea spre sfinţire.
Cu aceasta udând seminţele darurilor din pământul inimii s-au învrednicit a culege roade minunate,
Pe care înfăţişându-le părintelui iubit la masa rugăciunii au primit binecuvântarea bucuriei tale luminate.

Pustia ai îmbrăcat-o în haina învierii, strălucind ca un soare asupra monahilor de tine povăţuiţi,
Şi legea lui Hristos punându-o ca sabie de păzire a sihăstriei inimii lor, de vrăjmaşi n-au fost bântuiţi.
Din izvoarele harului s-au adăpat monahii, stropind florile virtuţilor din grădina sufletului,
Şi mireasma sfinţeniei a înfrumuseţat pustia, dăruindu-i ei strălucirea dorită a Cuvântului.

Pe mine, cel căzut de pe scara rugăciunii, fiind săgetat de fulgerele ispitirii,
Mă ridică părinte, punându-mi înainte spre povăţuire cartea înţelepciunii.
În valurile deşertăciunii lumeşti înoată mintea mea ce caută adâncurile păcatelor,
Mijloceşte către Hristos, ca dăruindu-mi a Sa putere, să mă ridic din groapa patimilor.

Lepădarea de lume ai arătat-o prima treaptă a celor ce-şi iau zborul duhovnicesc,
Urmând a ajunge în văzduhurile smereniei care însoţesc toate înălţările gândului omenesc,
Casa sufletului se zideşte din pietrele virtuţilor, smerenia stând ca temelie neclătinată,
Căci cel înţelept ştie a-şi înălţa casa pe Piatra smereniei de nici o putere sfărâmată.

Adunând nectarul înţelepciunii în zborul neîncetat spre desăvârşire,
Ne-ai dăruit nouă mierea cuvintelor, care să ne hrănească mintea spre mântuire,
Gura ta se făcuse izvor pururea curgător de daruri ce umplea paharele inimilor,
Dar zavistia unora te-a făcut să încetezi a mai picura cuvintele doririlor.

Peste toate nevoinţele tale ai aruncat sarea smereniei, ca stricăciunea mândriei să nu se apropie de tine,
Şi toate le chibzuiai cu cea mai adâncă înţelepciune, pe toţi bine povăţuindu-i pe calea de mântuire,
Pe mine, cel ce n-am urcat nici pe prima treaptă a scării dumnezeieşti, fiind lipit de cele pământeşti,
Mă miluieşte cu rugăciunile tale, ridicându-mi paşii sufletului pe cea dintâi treaptă a nevoinţei duhovniceşti.

Inimile ucenicilor le-ai înviat, dându-le să bea din paharul cuvintelor tale dumnezeieşti,
Pe cei leneşi i-ai ridicat spre lucrarea duhovnicească, iar pe cei râvnitori la nevoinţe sihăstreşti,
Toată pustia ai umplut-o de mireasma virtuţilor tale ce îţi dădeau strălucire îngerească,
Şi cu arma rugăciunii ai ucis îndată fiarele patimilor cu îndrăzneala lor neputincioasă.

În luntrea mântuirii călătorind, ai străbătut marea vieţii cu vâslele rugăciunii,
Şi ai ajuns la limanul dragostei dumnezeieşti, aprinzând focul jertfirii.
Sufletul l-ai îmbrăcat în haina nepătimirii, intrând în cetele îngereşti,
Cu care şi acum te roagă ca să aflăm noi izbăvire din cursele diavoleşti.

De mic ai luat pe umeri crucea nevoinţelor, dându-ţi seama de deşertăciunea celor lumeşti,
Şi n-ai încetat a urca pe scara faptelor bune, aruncând povara cugetării omeneşti.
Dobândit-ai gândul strălucit al lui Hristos, neclătinat de furtuna gândurilor diavoleşti,
Şi cu sabia Cuvântului ai tăiat toate mrejele ispitelor, ce te trăgeau în gropile păcatelor trupeşti.

Pe vrăjmaş l-ai ruşinat desăvârşit, zdrobindu-i capul cu arma crucii,
Şi cu gândul ascuţit al lui Hristos ai tăiat toate închipuirile minţii,
Sufletul tău l-ai făcut oglindă în care străluceşte raza înţelepciunii dumnezeieşti,
Care nu încetează a reflecta lumina cunoaşterii mai presus de gândurile omeneşti.

Asemenea proorocului Ilie căzând la rugăciune, ai mijlocit apă pământului însetat,
Dând în schimb focul rugii tale care a aplecat spre îndurare pe Marele Împărat.
Arşiţa patimilor mele o răcoreşte, solind ploaia cuvintelor mângâietoare,
Prin care să aflu depărtare de căile patimilor cele de suflet stricătoare.

În inima ta ardea neîncetat candela iubirii dumnezeieşti, având untdelemnul rugăciunii,
Căci necontenita aducere aminte de Dumnezeu te ferea de toate loviturile pătimirii,
Sufletul meu cel împovărat de viforul ispitelor îl curăţeşte cu ploaia rugăciunii tale,
Ca întru deplină bucurie să măresc al tău ajutor părintesc dat spre luminare.

Cu neîncetata-ţi rugăciune tămăduieşte patimile noastre sufleteşti şi trupeşti,
Ca mărturisind ajutorul tău să pornim şi noi pe calea nevoinţelor duhovniceşti
Ca un stâlp al înţelepciunii străluceşti în mijlocul Bisericii, sprijinind scara rugăciunii,
Pe care ajută-ne să o suim şi noi cu paşii întăriţi de Duhul, ca să afăm priveliştea Luminii.

Bucură-te, scară a Cuvântului zidită din treptele virtuţilor dumnezeieşti,
Munte al darurilor în care izvorăsc râurile darurilor cereşti,
Cetate strălucitoare a monahilor zidită cu pietrele rugăciunii,
Chimval al Cuvântului ce cheamă la lumina îndumnezeirii,

Soarele sihăstriei pe care ai înveselit-o coborând ploaia îndurării dumnezeieşti,
Cartea de aur a vieţuirii îngereşti, cercetată cu osârdie de nevoitorii duhovniceşti,
Urcarea gândului smerit pe treptele înţelepciunii îngereşti,
Poartă a cuvioşilor ce caută ospătarea cu merinde cereşti,

Ruşinarea lui veliar ce şi-a vădit neputinţa de a te coborî de pe scara rugăciunii,
Turn neclintit al monahilor vestind înălţimea strălucită a îndumnezeirii,
Scriitor iscusit al tainelor întipărite în cartea inimii,
Stâlp al Bisericii ce mângâie poporul cu razele iubirii,

Vas al harului care străluceşte tuturor lumina mântuirii,
Veselia cea tainică a plinitorilor sfaturilor desăvârşirii,
Icoană a desăvârşirii purtată în inimile râvnitoare de adevăr,
Cunună a nevoitorilor ce s-au sfinţit prin al rugăciunii zbor,

Casă înţelegătoare în care s-au aşezat darurile Cuvântului întăritor,
Punte a Adevărului pe care au trecut cete de călugări cu glas mulţumitor,
Căruţă de aur ce străbate cerul inimii strălucind fulgerele îndumnezeirii,
Grădină a tainelor care odihneşte gândurile la izvoarele liniştirii.

Sfântul Cuvios Ioan Scararul

In ziua praznuirii Sfintului Luca al Crimei, 11 iunie.

Sfintul Luca al Crimeei, sau cum poti fi Sot, Tata, Medic, Preot, Calugar, Ierarh si Sfint totodata


Pornind de la cuvintele cuviosul Isaac Sirul, care spunea: „Calea omului spre  Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Și nimeni nu s-a suit la cer fără osteneală”, putem afirma că întreaga viață a Sfîntului Ierarh Luca se cuprinde în aceste cuvinte, și astfel  putem spune că întreaga lui viață i-a fost o Golgotă. Conșteintezînd că omul doar prin purtarea crucii vieții îi este plăcut lui Hristos, sfîntul Luca atît de mult a îndrăgit calea aceasta încît a afirmat: ,,Cel mai mult am iubit pătimirea…
    Aceast  Ierarh și Mărturisitor, nu a fost doar sfînt prin faptele vieții sale și mare propovăduitor al dreptei credințe, ci a fost totodată, prin excelență, om de ştiinţă valoros şi vestit, medic renumit și  profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale. Și toate acestea în vremurile grele a stăpînirii bolşevice.
   Născîndu-se într-o familie de creștini pe 27 aprilie 1877,  primind  la botez numele Valentin, a avut parte de o educație creștină.  Odată cu creșterea, credinţa sa a fost înrîurită de citirea Sfintei Scripturi, dar și de apropierea Lavrei Peşterilor, întru cît familia sa se mutase în Kiev din Kesț (Crimeea de răsărit).  Chiar dacă avînd  un mare talent artistic, pe care dorea să și-l cultive, totuși în sufletul său ardea mai mult ca orice dragoste de aproapele, deoarece îi plăcea să-i ajuta pe ţăranii săraci din jur și oamenii amărîți și bolnavi.  Aşa că se  înscrie  la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.
    În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice.  Din relatările despre viața sa, aflăm că el refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. Curajul său de cărturisitor și credința sa mare o vedem și din întîmplarea minunată cînd, oficialităţile comuniste de atunci au dat jos icoana, el a refuzat să mai opereze. Iar după puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin, el  nu s-a apucat de operație pînă nu a fost pusă înapoi icoana la locul ei.
   Între timp soţia lui  îmbolnăvidu-se de tuberculoză  a murit prematur.  De la acest moment viața sa avea să i-a o altă întorsătură, căci chiar dacă văduv fiind, făcînd ascultare de Arhiepiscopul Innochentie,  a răspuns chemării acestuia de al hirotoni în  diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921.  Însă, Dumnezeu îi pregătise o altă cale și mai aleasă. Întru cît  în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism, primind numele în cinstea sfîntului apostol și evanghelist Luca, fiind apoi hirotonit episcop. Din acest  moment începe a parcurge drumul pătimirilor, întru cît,  din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfîntul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.
     Nu avem timpul suficient să arătăm, că în pofida greutăților de prigoană prin care trecea, întîrit fiind de harul lui Dumnezeu pe care din plin îl avea în el, ducînd lupte  a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au cîştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rînd. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, și plin de virtuți, Sfântul Luca  trece la Domnul pe cînd se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.
     După cu a zis și Hristos: ,,Nu poate lumina să fie pusă sub oroc, ci este pusă în sfeșnic să lumineze”, astfel și viața plină de sfințenie a Ierarhului și Mărturisitorului Luca, nu a putut să fie ascunsă, oricît s-au străduit puterile ateiste, ci a luminat în sufletele și conștiința poporului credincios, care la socotit pentru vitejia sa și faptele lui minunate, ca un sfînt încă în viață fiind, și mai cu seamă după ziua treceri lui din această viață pămîntească. Iar dezgroparea osemintelor sale  pe 17 martie 1996,  în prezenţa a aproape 40.000 de oameni, și răspîndirea mireasmei negrăite, și inima sa  nestricată,  adevereau încă odată în plus sfințenia vieții sale. Astfel hotărîrea sinodală a Bisericii Ucrainene din noiembrie 1995 și aprobarea Sinodului Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996, nu erau decît o recunoaștere oficială de către Biserică a vieții sfinte a Ierarhului și Mărturisitorului Luca.
     Iar semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de multe și mari minuni, care pot fi relatate de adevărații închinători la moaștele sale și adevărații rugători oriunde ar fi, dar care aleargă cu credință  la Sfîntul Ierarh Luca de a li se împlini cererea lor. Pentru faptul că a fost medic ajutînd și vindecînd pe foarte mulți fără de a primi vreo răsplată, dar și pentru multele minuni de tămăduire a diferitelor boli, Sfîntul Luca este socotit un ,,nou doctor fără de arginți”, asemenea celor de demult, dimpreună cu care se desfătează duhovnicește în Împărăția Cerească.
    Avînd un asemenea exemplu de sfințenie, care a putut să fie un bun soț, tată, medic, preot, călugăr, ierarh în vremuri de prigoană și a ajuns și sfînt, să ne străduim de al lua prin rugăciune, întăritor pe dumul vieții noastre, ca ajutați de el să fim creștini și buni răbdători măcar în ceva, dacă nu în toate ca și el. Căci astăzi se vădește din ce în ce mai mult că nu pre avem soți buni, tați buni,… și șirul poate continua.
    Să alegem și noi asemenea lui ,,partea cea bună, care nu se va lua de la noi”, nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
Să ne rugăm la el dacă suntem bolnavi, dacă suntem medici, dacă suntem părinți sau dacă suntem copii. Să ne rugăm la Sf. Luca dacă suntem slujitori ai Bisericii, dacă suntem creștini simpli, să ne rugăm dacă avem nevoie de vindecare și întărire trupească și sufletească !
Prot. Ștefan Rîmbu

Rugaminte...

Dă-mi, Doamne, pacea câmpului
Când fericit este de rod
Şi liniştea pământului
Să fac din ele vieţii pod!
Să urc când sunt prea abătut
De nesfârşitele corvoade,
Să pun lumina aşternut
Şi curcubeie în cascade!
Dă-mi tihna răsăritului,
Aşterne-o-n mine ca pe mare,
Culoarea asfinţitului

Picteaz-o-n suflet ca-n altare.
Fă ca iubirea mea să fie
Precum o ploaie mult dorită,
Când seceta din cel drag mie
Cu dragoste vrea domolită.
Dă-mi flori de gând ca iasomia
Să las miresme unde merg
Şi glasul blând ca ciocârlia
Căci ce sădesc, asta culeg!
Să-mi cânte inima duios
Amprenta să o las de plec
Că nimănui nu-i de folos
De sunt doar umbră, unde trec

Isihie



Treptat
se face liniste
in sufletul meu

si se-nchid
ferestrele dinspre lume.

Pe pante
tot mai line
incep
sa cobor
in adanc
in desime.

Acolo unde
raze de lumina
si har poleiesc
intinderi de iubire.

  • (Isihie, Cristina Crasmariu)
† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a

promovat:

promovat:

Subscribe

Copyright 2007-2016 © Cădelnița. All copyrights reserved to: Web Design - Cristian Adoroaei. Un produs Blogger.