promovat:

promovat:
† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a




Blogroll


Scara

Sfântul cuvios Ioan Scărarul  - Scara înțelegătoare sprijinită  pe pământul smereniei și deschizătoare a priveliștii luminate a dragostei

Scara postului să o urcăm, făcând popas duhovnicesc spre a ne adăpa din izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Pe care Sfântul Ioan Scărarul îl pune în pământul inimilor celor ce urmează nevoinţele duhovniceşti.

Măcar o picătură să ne străduim a agonisi, ca întărire pentru ostenelile ce ne stau înainte,
Şi mulţumiri smerite aducându-i părintelui monahilor, să-l lăudăm în cântări sfinte.

Ca un doctor iscusit vindecă patimile sufleteşti ale celor răniţi de sabia păcatelor cumplite,
Şi trupurilor noastre dăruieşte vindecare, ca să ne putem continua nevoinţele smerite.
Glasuri îngereşti vestesc praznicul luminat al celui ce a atins hotarul nepătimirii,
Deci, toţi să ne adunăm, aducând după putinţă, daruri de cinstire nevoitorului iubirii.

Scara Raiului a urcat cel ce mintea şi-a înălţat-o în adierile luminii cereşti,
Toate treptele smereniei le-a trecut, făcându-se vrednic de tainele dumnezeieşti.
Scara înţelepciunii sprijinidu-o de peretele inimii ai ajuns la vederea Cuvântului,
Pe care privindu-L prin fereastra înţelegătoare, te-ai îndulcit de răpirea gândului.

Scara iubirii ai urcat prin ostenelile neîncetate ale jertfirii pentru cei din nevoi şi ispite,
Şi privind Domnul la stăruinţa ta, te-a înconjurat cu flăcările dragostei Sale celei sfinte.
Plinind măsura nepătimirii, te-ai învrednicit cu îngerii a sluji la praznicul Luminii,
Şi sihăstria s-a umplut de laude dumnezeieşti, suspinând şi ea după dorul desăvârşirii.

Scara înţelepciunii zidindu-ţi cu cuvintele smerite şi trainice ale rugăciunii,
Ai alergat degrabă cu măsura paşilor îngereşti, ajungând la vederea Luminii,
În izvoarele lacrimilor tale ai înecat toată cugetarea deşertăciunii,
Şi spălând oglinda inimii cu roua iubirii ai văzut chipul nepătimirii.

În tăcerea sihăstiei te-ai mutat ca să auzi netulburat adierile Duhului,
Care povesteau despre frumuseţea Împărăţiei nemuritoare a Cuvântului,
Tainele şoptite la urechea inimii le-ai propovăduit cu îndrăzneală celor neîncercaţi,
Care luând folos din cuvintele tale au urcat şi ei trepte din scara celor luminaţi.

Focul patimilor aprins de vrăjmaş l-ai stins cu picăturile neîncetate ale umilinţei adevărate,
În cămara inimii s-au aşternut flăcările iubirii şi o, minune, nu mistuiau darurile luminate,
Cu strălucita cunună a gândurilor de pocăinţă ai cuprins pe Cel Ce te-a scos din marea deşertăciunii lumeşti,
Şi jertfa bineplăcută a mulţumirilor neîncetate ai dăruit Celui Ce te-a adus la limanul vieţii pustniceşti.

Toată filosofia vieţuirii îngereşti învăţându-o, ca un părinte iscusit, ai venit în ajutorul celor încercaţi,
Şi cu sfaturile tale părinteşti ai croit lor cale prin care au ajuns la izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Cu ale tale învăţături ai mişcat inimile spre pocăinţă şi ai aprins focul râvnei bineplăcute Domnului,
Cu dalta rugăciunii ai spart zidurile inimilor împietrite, arătând celor mai înainte întunecaţi lumina Adevărului.

Cu osteneala nevoinţelor tale ai zidit scară, prin care ai ajuns la porţile Vieţii luminate,
Şi prin legătura rugăciunii trăgând şi pe cei neputincioşi, au urcat şi ei treptele de tine arătate.
Ca un pom mult roditor ai răsărit în grădina monahilor, hrănind pe toţi cu dumnezeieştile cuvinte,
Care i-a întărit a lucra nevoinţele duhovniceşti, săpând pământul inimii spre a afla comoara vieţii desăvârşite.

Ca o fântână adâncă de cugetări dumnezeieşti te-ai arătat, adăpând pe cei însetaţi de îndumnezeire,
Care coborând frânghia gândului smerit au scos după măsura fiecăruia apa cea spre sfinţire.
Cu aceasta udând seminţele darurilor din pământul inimii s-au învrednicit a culege roade minunate,
Pe care înfăţişându-le părintelui iubit la masa rugăciunii au primit binecuvântarea bucuriei tale luminate.

Pustia ai îmbrăcat-o în haina învierii, strălucind ca un soare asupra monahilor de tine povăţuiţi,
Şi legea lui Hristos punându-o ca sabie de păzire a sihăstriei inimii lor, de vrăjmaşi n-au fost bântuiţi.
Din izvoarele harului s-au adăpat monahii, stropind florile virtuţilor din grădina sufletului,
Şi mireasma sfinţeniei a înfrumuseţat pustia, dăruindu-i ei strălucirea dorită a Cuvântului.

Pe mine, cel căzut de pe scara rugăciunii, fiind săgetat de fulgerele ispitirii,
Mă ridică părinte, punându-mi înainte spre povăţuire cartea înţelepciunii.
În valurile deşertăciunii lumeşti înoată mintea mea ce caută adâncurile păcatelor,
Mijloceşte către Hristos, ca dăruindu-mi a Sa putere, să mă ridic din groapa patimilor.

Lepădarea de lume ai arătat-o prima treaptă a celor ce-şi iau zborul duhovnicesc,
Urmând a ajunge în văzduhurile smereniei care însoţesc toate înălţările gândului omenesc,
Casa sufletului se zideşte din pietrele virtuţilor, smerenia stând ca temelie neclătinată,
Căci cel înţelept ştie a-şi înălţa casa pe Piatra smereniei de nici o putere sfărâmată.

Adunând nectarul înţelepciunii în zborul neîncetat spre desăvârşire,
Ne-ai dăruit nouă mierea cuvintelor, care să ne hrănească mintea spre mântuire,
Gura ta se făcuse izvor pururea curgător de daruri ce umplea paharele inimilor,
Dar zavistia unora te-a făcut să încetezi a mai picura cuvintele doririlor.

Peste toate nevoinţele tale ai aruncat sarea smereniei, ca stricăciunea mândriei să nu se apropie de tine,
Şi toate le chibzuiai cu cea mai adâncă înţelepciune, pe toţi bine povăţuindu-i pe calea de mântuire,
Pe mine, cel ce n-am urcat nici pe prima treaptă a scării dumnezeieşti, fiind lipit de cele pământeşti,
Mă miluieşte cu rugăciunile tale, ridicându-mi paşii sufletului pe cea dintâi treaptă a nevoinţei duhovniceşti.

Inimile ucenicilor le-ai înviat, dându-le să bea din paharul cuvintelor tale dumnezeieşti,
Pe cei leneşi i-ai ridicat spre lucrarea duhovnicească, iar pe cei râvnitori la nevoinţe sihăstreşti,
Toată pustia ai umplut-o de mireasma virtuţilor tale ce îţi dădeau strălucire îngerească,
Şi cu arma rugăciunii ai ucis îndată fiarele patimilor cu îndrăzneala lor neputincioasă.

În luntrea mântuirii călătorind, ai străbătut marea vieţii cu vâslele rugăciunii,
Şi ai ajuns la limanul dragostei dumnezeieşti, aprinzând focul jertfirii.
Sufletul l-ai îmbrăcat în haina nepătimirii, intrând în cetele îngereşti,
Cu care şi acum te roagă ca să aflăm noi izbăvire din cursele diavoleşti.

De mic ai luat pe umeri crucea nevoinţelor, dându-ţi seama de deşertăciunea celor lumeşti,
Şi n-ai încetat a urca pe scara faptelor bune, aruncând povara cugetării omeneşti.
Dobândit-ai gândul strălucit al lui Hristos, neclătinat de furtuna gândurilor diavoleşti,
Şi cu sabia Cuvântului ai tăiat toate mrejele ispitelor, ce te trăgeau în gropile păcatelor trupeşti.

Pe vrăjmaş l-ai ruşinat desăvârşit, zdrobindu-i capul cu arma crucii,
Şi cu gândul ascuţit al lui Hristos ai tăiat toate închipuirile minţii,
Sufletul tău l-ai făcut oglindă în care străluceşte raza înţelepciunii dumnezeieşti,
Care nu încetează a reflecta lumina cunoaşterii mai presus de gândurile omeneşti.

Asemenea proorocului Ilie căzând la rugăciune, ai mijlocit apă pământului însetat,
Dând în schimb focul rugii tale care a aplecat spre îndurare pe Marele Împărat.
Arşiţa patimilor mele o răcoreşte, solind ploaia cuvintelor mângâietoare,
Prin care să aflu depărtare de căile patimilor cele de suflet stricătoare.

În inima ta ardea neîncetat candela iubirii dumnezeieşti, având untdelemnul rugăciunii,
Căci necontenita aducere aminte de Dumnezeu te ferea de toate loviturile pătimirii,
Sufletul meu cel împovărat de viforul ispitelor îl curăţeşte cu ploaia rugăciunii tale,
Ca întru deplină bucurie să măresc al tău ajutor părintesc dat spre luminare.

Cu neîncetata-ţi rugăciune tămăduieşte patimile noastre sufleteşti şi trupeşti,
Ca mărturisind ajutorul tău să pornim şi noi pe calea nevoinţelor duhovniceşti
Ca un stâlp al înţelepciunii străluceşti în mijlocul Bisericii, sprijinind scara rugăciunii,
Pe care ajută-ne să o suim şi noi cu paşii întăriţi de Duhul, ca să afăm priveliştea Luminii.

Bucură-te, scară a Cuvântului zidită din treptele virtuţilor dumnezeieşti,
Munte al darurilor în care izvorăsc râurile darurilor cereşti,
Cetate strălucitoare a monahilor zidită cu pietrele rugăciunii,
Chimval al Cuvântului ce cheamă la lumina îndumnezeirii,

Soarele sihăstriei pe care ai înveselit-o coborând ploaia îndurării dumnezeieşti,
Cartea de aur a vieţuirii îngereşti, cercetată cu osârdie de nevoitorii duhovniceşti,
Urcarea gândului smerit pe treptele înţelepciunii îngereşti,
Poartă a cuvioşilor ce caută ospătarea cu merinde cereşti,

Ruşinarea lui veliar ce şi-a vădit neputinţa de a te coborî de pe scara rugăciunii,
Turn neclintit al monahilor vestind înălţimea strălucită a îndumnezeirii,
Scriitor iscusit al tainelor întipărite în cartea inimii,
Stâlp al Bisericii ce mângâie poporul cu razele iubirii,

Vas al harului care străluceşte tuturor lumina mântuirii,
Veselia cea tainică a plinitorilor sfaturilor desăvârşirii,
Icoană a desăvârşirii purtată în inimile râvnitoare de adevăr,
Cunună a nevoitorilor ce s-au sfinţit prin al rugăciunii zbor,

Casă înţelegătoare în care s-au aşezat darurile Cuvântului întăritor,
Punte a Adevărului pe care au trecut cete de călugări cu glas mulţumitor,
Căruţă de aur ce străbate cerul inimii strălucind fulgerele îndumnezeirii,
Grădină a tainelor care odihneşte gândurile la izvoarele liniştirii.

Sfântul Cuvios Ioan Scararul