† Doamne, Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine , pacatosul/a.


CAUTARE


Te caut Doamne in ceasul tihnit al inserarii,
Ma tem ca n-auzi durerea chemarii,
Stau si privesc in unghere ascunse
O umbra ce cu noaptea patrunse.
Astept cu mirare a cerului lumina,
Cum imbraca totul in tihna
Si cred ca e dorul ascuns in iubire,
Pentru a mea nadejde in vesnicie.
Te caut Doamne in cantarea cea lina,
Lumina lina, din suflet senina
Si ard de dorinta de nemurire,
Astazi cand totul devine iubire.
Ma-nalt Doamne iarasi spre Tine,
Si ma hranesc din dumnezeire
Si cred cu tarie in al Tau ajutor,
Coboara peste mine Duhul Mangaietor.
(Șos Bianca)

Baladă a lui Constantin Vodă Brâncoveanu, glas 5 - text după Vasile Alec...

Extraordinara interpretare!

O rugaciune a Parintelui Arsenie Boca


Foarte draga sufletului meu; probabil si multor altor suflete ... :)
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni,
Ai mila de noi
Ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.
Patimile ne-au pus tina pe ochiul mintii,
Uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre.
Si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem:
Bolnav, flamand si fara haina.
Si asa risipim in desartaciune zilele noastre,
Umiliti si dosaditi pana la pamant.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni,
Ai mila de noi
Pune foc temnitei in care Te tinem,
Aprinde dragostea in inimile noastre,
Arde spinii patimilor si
Fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni,
Ai mila de noi
Vino si Te salasluieste intru noi
Impreuna cu Tatal si cu Duhul, precum ai zis,
Ca Duhul Tau cel Sfant se roaga pentru noi,
Cu suspine negraite,
Cand graiul si mintea noastra raman pe jos, neputincioase.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni
Ai mila de noi
Ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem,
Cat esti de aproape de sufletele noastre si
Cat Te departam prin micimile noastre,
Ci lumineaza Lumina Ta peste noi
Ca sa vedem lumea prin ochii Tai,
Sa traim in veac prin viata Ta,
Lumina si Bucuria noastra,
SLAVA TIE!

Ce sa facem ca sa avem ravna si evlavie pentru rugaciune?


– Multi credinciosi spun ca au slabit in rugaciune si nu se mai pot ruga. Ce sa facem ca sa avem ravna si evlavie pentru rugaciune?
– Credinciosii nu trebuie sa inceteze a se ruga macar cu mintea. Aceste momente de vid sau de urcus, sau de coboras, se constata si in lumea sfintilor, pentru smerenia lor.
Dumnezeu cumpaneste darurile cu fiecare, pentru un echilibru duhovnicesc. Unii pierd din calitatea rugaciunii, altora, care s-au rugat cu smerita inima, le-a venit un fel de mangaiere, iar apoi cu parere de sine se roaga sa le vina numai mangaieri, si este o simpla amagire, un fel de a se tangui. Astfel de mangaieri pot veni de la diavolul, ca simti falsa satisfactie a amagirii.
Diavolii sunt bucurosi sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte, fara interes si fara oprire.
Roaga-te smerit s-aduci pe Dumnezeu in inima ta, decat sa te inalti cu inima si sa te ratacesti cumva pe sus. Ca mai bine este sa nu fii nimic decat sa fii eroul altcuiva si nu al lui Hristos.
De rugaciune avem nevoie fara de incetare, pentru ca este cuviincios sa fim mereu cu Dumnezeu. Si apoi suntem panditi de cel rau, de asemenea, fara incetare.
Mila lui Dumnezeu este cu noi, sa nu se teama nici o inima plecata, caci suntem rascumparati cu Sangele Mantuitorului si pretuim deci cat pretuieste El.
Sunt multi care, daca se roaga cineva din ai lor sau multi alti traitori crestini, se amagesc sa creada, macar ca traiesc intr-o condamnata nepasare, ca vor avea si ei fericita binecuvantare a acelora. E bine sa se stie din vreme ca, prin florile lor, buruienile campului se roaga in zadar sa fie iertate de coasa.
„Nu este rusins pentru un om de a cadea strivit de dureri, ci e rusinos de a muri nepasator si istovit de placeri” (Pascal)
Iar legat de Rugaciune, Parintele Arsenie Papacioc mai spune:
„Daca crestinul, cand sta la rugaciune, numai atunci se roaga, unul ca acesta nicidecum nu se roaga” (Pateric, cap. XXII, 5, p. 449.)
Este vorba deci, de a-L face simtit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe oricare sfant, cu inima ta, continuu. Aceasta ar tine luminita sufletului tau aprinsa, si va fi mai greu ca acel suflet sa fie atacat de diavol. Trebuie stiut ca mult se teme diavolul de omul treaz!
Rugaciunea este un mijloc neaparat folositor, dar trezvia este un scop atins.
  • fragment din: Parintele Arsenie Papacioc – MICI INDEMNURI SPRE MANTUIRE

Ed. Sophia, 2009, Bucuresti

Fiecare suflet duce un necredincios in spate


„Cand potrivnicul se vede batut la prima piedica – cea mai usoara – ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, le starneste piedica a doua: propriul lor trup cu iubirea de sine. Se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el, (dar asta) etanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea, Parintii i-au zis trupului: ” vrajmas milostiv si prieten viclean„. In vremea negrijei pentru mantuire, trupul se naraveste cu patimile si poftele care l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau mai bine zis au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, intaratandu-se pana si impotriva lui Dumnezeu. Deoarece „pofta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca nu se supune legii lui Dumnezeu si nici nu poate” (Romani 8,7). Asa vine, ca fiecare suflet duce un necredincios in spate – trupul de pe noi. De la starea asta si pana a-l face sa fie templu sau Biserica a Duhului Sfant (I Corinteni 3,16; 6,19) e de lupta, uneori o viata intraga.
Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu el decat cu osteneala si foame, insa aceasta sa fie dupa dreapta socoteala, ca sa nu-i dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc si nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele.
Toate acestea insa nicidecum sa nu se poarte fara indrumarea unui duhovnic iscusit, care stie pentru fiecare aceste trei: masura, trebuinta si putinta fiecaruia. Adica: dupa varsta, dupa sanatatea ramasa – desi postul pe multi i-a facut sanatosi – si dupa taria si felul ispitelor. Asa cere dreapta socoteala. Cei ce s-au grabit fara sfatul dreptei socoteli, toti au intarziat sau au pierdut, indaraptand. De aceea au zis Parintii gandindu-se la cei grabiti sa stinga patimile, ca mai multi s-au pagubit din post, decat din prea multa mancare si preamareau dreapta socoteala, ca virtutea cea mai mare. Pretuirea patimasa a trupului pe multi ii intoarce impotriva duhovnicului, dar nu-i tine mult, boala ii intoarce; iar pe altii, muscati la minte de mandrie, de la inceput nici nu-i lasa sa ajunga, desi le tanjeste cugetul. La vreme de umilinta insa si acestia biruie si vor intra in lupta.”
  • fragment din: FERICIREA DE A CUNOASTE CALEA  Din invataturile Parintelui Arsenie Boca
Copyright 2007-2015 © Cădelnița. All copyrights reserved to: Web Design - Cristian Adoroaei. Un produs Blogger.